Florina Jipa, senator: „Lăsaţi-mă cu Constituţia!”

Data publicării:
florina jipa
Eu consider, ca fost magistrat şi cu o carieră juridică în spate – eu am venit cu o carieră aici, n-am venit să îmi fac aici o carieră, ca să ştiţi -, că starea de normalitate este libertatea, iar cealaltă este o excepţie. Din punctul meu de vedere, nu prezintă lăsarea în libertate a domnului avocat Şova niciun pericol”, a spus senatorul Florina Jipa.

Întrebat de jurnalişti cum se ia decizia în astfel de cazuri: cu majoritate plus unul din voturile senatorilor prezenţi sau cu majoritatea absolută, senatorul a răspuns: Se ia cu jumătate plus unul”. Aţi observat că au fost nişte voturi în plus, da?”, a spus Florina Jipa.

Atunci când un alt jurnalist a încercat să citeze articolul din Constituţie referitor la procedura votului în Parlament, senatorul Florina Jipa a replicat: „Măi, lăsaţi-mă cu Constituţia!”.Dacă voi ştiţi mai bine decât mine ce am vrut să demonstrez astăzi, atunci nu mă mai întrebaţi pe mine!”, a adăugat Florina Jipa, vizibil deranjată.

Cât despre faptul că l-a dat cu mir pe Dan Şova, aceasta a spus că este credincioasă şi că a adus mirul de la „Mormântul Sfânt”. „Eu ţin foarte mult la acest om, este un băiat extraordinar de bine pregătit, cred în nevinovăţia lui şi a fost un gest spontan, căruia nu m-am gândit că o să îi daţi atâta amploare”, a mai spus Florina Jipa.

Ea a ţinut să precizeze că a făcut aceste declaraţii în nume personal, nu în numele partidului. Florina Jipa este membru UNPR, dar în Senat face parte din Grupul parlamentar al PSD. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri