Fondul de rezervă al Guvernului este aproape gol. Cum au ajuns 160 de milioane de lei la autorităţile locale şi doar 8 la urgenţe

fond

Doar 20 de milioane de lei au mai rămas în Fondul de rezervă al Guvernului. Suma pe care Executivul o putea folosi pentru situaţii de urgenţă a fost de 30 de ori mai mare, însă banii au fost împărţiţi discreţionar. Cele mai importante sume s-au dus către autorităţile locale, în timp ce situaţiilor de urgenţă le-au revenit mai puţin de două procente din total.

10 milioane de lei au fost daţi de Guvern din Fondul de urgenţă doar pentru finalizarea spitalului municipal din Bacău. Viceprimarul Mihai Sustac spune că banii i-au fost promişi de Crin Antonescu, cu toate că municipalitatea avea deja un credit pentru proiect.

În urma vizitei pe care a avut-o la Bacău, la invitaţia domnului primar Romeo Stavarache, (Crin Antonescu) a promis că va susţine finalizarea acestui spital”, a declarat pentru Digi24 Mihai Sustac.Ne-ar mai trebui undeva la 8-10 milioane de euro. Noi avem şi un plan de rezervă, avem un împrumut bancar din care nu s-a tras nimic deocamdată. Speram că anul viitor, dacă s-a început aşa de bine colaborarea cu Guvernul României, să putem obţine finanţare în continuare pentru a putea finaliza acest spital şi să nu tragem nimic din acel credit”, a detaliat viceprimarul.

Tot zece milioane de lei a primit şi primăria din Fălticeni, după vizita făcută aici de premierul Victor Ponta.

De doi ani de zile ne străduim să obţinem aceşti bani. Dacă vă amintiţi, la vizita premierului în Suceava, premierul Victor Ponta a spus că printre priorităţi există şi această investiţie”, arată Alexandru Rădulescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava.

Aşa că, în ultima lună, Guvernul a tot împărţit bani din Fondul de rezervă.

La începutul anului, erau acolo 207 milioane de lei, iar prin cele două rectificări bugetare suma a crescut de 2,5 ori:

Fond iniţial: 207 milioane lei.

Prima rectificare bugetară: + 76,55 milioane lei.

A doua rectificare bugetară: + 273,75 milioane lei.

Total - 557,3 milioane de lei.

La fel de repede s-au şi evaporat, scrie Gândul.info. Peste 120 de milioane de lei s-au dat doar în ultima şedinţă de Guvern, după cum urmează:

- 100 de milioane pentru primării prin Ministerul Dezvoltării;

- 20 de milioane pentru biserici prin Secretariatul pentru Culte;

- 12 milioane pentru Ministerul de Interne;

- 15 milioane pentru CJ Cluj;

- 1,8 milioane pentru Ministerul Apărării;

- 20.000.000 de lei pentru Spitalul Municipal din Fălticeni, judeţul Suceava, şi cea de la Spitalul Municipal Bacău;

- 75.000.000 de lei pentru Ministerul Afacerilor Interne, reprezentând 50% din acoperirea fondurilor pentru uniformele poliţiştilor;

- 25.905.000 de lei pentru şcoli din mai multe judeţe şi din municipiul Bucureşti - plata unor restanţe legate de indexări şi drepturi salariale câştigate în instanţă;

- HG 954/2013 - Ministerul Sănătăţii - alocarea a 231.000 de lei pentru prima fază a programului de specializare a medicilor de la „Marie Curie” în chirurgie infantilă cardiacă, în Italia.

În total, în 2013, peste 160 de milioane de lei au ajuns la autorităţile locale din fondul de rezervă.

Solicitări de la primari mai sunt însă multe: „Am peste 100 şi ceva de cereri şi, în funcţie de banii pe care îi primim, le alocăm bani. Există un departament la Ministerul Dezvoltării care analizează oportunităţile... Dacă aveam bani, le dădeam la toţi”, explica Liviu Dragnea pe 2 decembrie.

Fondul de rezervă al Guvernului ar trebui folosit pentru situaţiile de urgenţă. Paradoxal, tocmai situaţiilor de urgenţă le-au mai revenit mai puţin de două procente din suma totală:

- Repararea unor diguri - 7 milioane de lei;

- Primării afectate de inundaţii - 27.000 lei;

- Repatrierea victimelor din Muntenegru - 661.000 lei;

- Ajutor pentru Guvernul din Filipine - 493.000 lei.

Cheltuirea unor sume mari din acest fond pentru proiecte ale autorităţilor locale este însă un obicei vechi al guvernanţilor. Cel mai mare Fond de rezervă a fost înregistrat în 2008, în timpul guvernării Tăriceanu: 4 miliarde de lei.

Fondurile puse la dispoziţia Guvernului, potrivit Gândul.info:

2008: 4,03 miliarde lei;

2009: 2,58 miliarde lei;

2010: 2,58 miliarde lei;

2011: 2,13 miliarde lei;

2012: 1,38 miliarde lei;

2013: 0,56 miliarde lei.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate