Fondurile UE și regionalizarea. Descentralizarea, esențială pentru atragerea fondurilor

Data publicării:
euro mediafax-1

Polonia a ales modelul descentralizării totale, astfel că programele de dezvoltare au fost făcute de autorităţile regionale, şi tot ele gestionează şi banii.

„De-a lungul anilor am creat la nivel local autorităţi competente, lideri locali foarte buni. Uneori, ei sunt mult mai buni manageri publici, decât alte persoane importante din guvernul central”, a explicat Ireneusz Jablonski, expert Centrul Adam Smith Varşovia.

Asta i-a făcut mai responsabili pe politicienii locali, crede expertul polonez. Pe de altă parte, concurenţa cu celelalte regiuni a accelerat dezvoltarea Poloniei, chiar dacă inegală.

Şi în Cehia, autorităţile locale au un puternic cuvânt de spus în gestionarea fondurilor europene. Un motiv care nemulţumeşte autorităţile centrale de la Praga, spune ambasadorul Jiri Sitler. Este foarte dificil să aplici standarde unitare, dacă administraţia este multiplicată, de 14 ori, în tot atâtea regiuni. Şi nu e singurul risc.

„Dacă gestionezi fondurile la nivel local, într-un mediu în care toată lumea cunoaşte pe toată lumea, există tentaţia să fraudezi sau să închizi ochii la fraude”, a subliniat Jiri Sitler, ambasadorul ceh în România.

În Ungaria, guvernul a păstrat controlul asupra programelor de dezvoltare şi a gestiunii banilor. „Sistemul este prea centralizat. Şi nu este suficient de profesionist, pentru că experţii din instituţiile regionale sunt supuşi presiunilor politice”, a explicat Ilona Pálné Kovács, directorul Centrului pentru Studii Regionale al Academiei Ungare.

Tocmai de aceea nu au fost atraşi mai mulţi bani europeni pentru dezvoltarea ţării. Ungaria are, la fel ca ţările din centrul Europei, o rată de contractare a fondurilor europene de peste 60%. Iar soluţia pentru a atrage mai mulţi bani este simplă.

„Cred că avem nevoie de mai mulţi experţi, cu mai multe cunoştinţe, o mai mare independenţă faţă de influenţa mediului politic, a partidelor politice, şi avem nevoie de o mai mare descentralizare”, a subliniat Ilona Pálné Kovács. O descentralizare puţin probabilă în viitor, mai spune ea.

Tot despre descentralizare se vorbeşte şi în Slovacia. Autorităţile locale, care au acum o autonomie limitată în gestiunea banilor, speră să obţină un control sporit pentru următoarea perioadă bugetară, 2014-2020.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri