Fragment din Zidul Berlinului, expus la Academie. L. Orban: Şi azi sunt tentative de construit ziduri, nu din beton, ci din manipulări

zidul berlinului orban agerpres_13224388
FOTO: Agerpres

O bucată masivă, originală, din Zidul Berlinului a fost expusă joi în curtea Academiei Române, în cadrul unei ceremonii la care au participat prim-ministrul Ludovic Orban, membri ai Academiei Române, ambasadori şi participanţi la Revoluţia română din decembrie 1989.

Ceremonia de dezvelire a fost organizată cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului. Fragmentul, având o înălţime de trei metri şi o greutate de trei tone, a fost adus la Bucureşti de Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale "Ion I. C. Brătianu" al Academiei Române. După ceremonie, Aula Academiei Române a găzduit simpozionul intitulat "Căderea Zidului Berlinului şi Revoluţia română din decembrie 1989".

L. Orban: Divizările artificiale, erorile politice sunt încă o parte a lumii noastre

Prim-ministrul Ludovic Orban a arătat în discursul său că Europa se confruntă, în prezent, cu "tentative de a construi noi ziduri", nu din beton, "ci din materia încă mai periculoasă a prejudecăţilor, a neîncrederii" sau a manipulării.

"Acel moment de la finalul anului 1989 a fost cel în care România şi-a recuperat destinul de ţară democratică, membră a UE. Destinul politic şi istoric nu este însă niciodată un dat şi nu este o cale care ni se aşează în faţă şi pe care nu avem decât să o străbatem triumfal. El este o datorie şi o lecţie pe care trebuie să le purtăm în viaţă. Divizările artificiale, erorile politice sunt încă o parte a lumii noastre, Europa însăşi fiind astăzi pusă la încercare de tentativele de a construi noi ziduri. Poate nu din beton, ci din materia încă mai periculoasă a prejudecăţilor, a neîncrederii, a manipulării şi a intereselor nefaste. Petrecându-şi decenii din istoria sa contemporană în partea întunecată din spatele Zidului, România este purtătoarea unei înţelegeri particulare a acestor pericole ale divizării. Avem obligaţia faţă de noi înşine şi faţă de ceilalţi europeni ca tocmai în astfel de momente în care tensiunile Brexit-ului, migraţiei, problemelor de securitate militară şi economică, dar şi clivajele inter-generaţionale pun la încercare UE, să fim o voce de partea încrederii în această construcţie politică, culturală, socială unică în istorie", a declarat prim-ministrul.

Ambasadorul Germaniei: Nu sunt multe asemenea bucăţi din Zid care să fi rămas

Ambasadorul Republicii Federale Germania la Bucureşti, Cord Meier-Klodt, a transmis felicitări echipei coordonate de prof. Dan Dungaciu, pentru "splendida muncă" depusă, menţionând că este vorba despre un proiect care "nu a fost deloc uşor" de pus în aplicare.

"Nu sunt multe asemenea bucăţi din Zid care să fi rămas. A fost nevoie de ceva muncă de detectiv la început, ca să găsim una şi să o aducem aici, cu ajutorul unor prieteni, la Bucureşti. Astăzi, cu ocazia a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, Bucureştiul are în sfârşit propria sa bucată originală din acest zid. Acest fragment şi-a găsit amplasamentul ideal în curtea Academiei Române, simbolizând recunoaşterea rolului istoric jucat de bărbaţi şi femei curajoşi, atât în Capitală, cât şi în România, în lupta pentru libertate, în 1989", a spus el.

Dan Dungaciu a relevat legătura dintre căderea Zidului Berlinului şi Revoluţia română.

"Cred că acest eveniment este important, faptul că zidul se află aici este important, pentru a ne aduce aminte că ceea ce a început la Leipzig, în faimoasele 'Manifestaţii de luni' şi rugăciunile pentru pace, care au generat după o lună de zile căderea Zidului Berlinului, la Berlin, a continuat, s-a împlinit - zicem noi - la Timişoara, la Bucureşti.

Între Leipzig şi Berlin, Timişoara - Bucureşti este o unitate indestructibilă. Este un lanţ care ne leagă şi românii trebuie să fie conştienţi că suntem parte a acestei naraţiuni anticomuniste şi pro-europene, care a început în Germania şi s-a împlinit la Bucureşti. Zidul nostru a fost mai greu de dărâmat, a fost nevoie de sânge ca să îl înlăturăm, dar asta nu înseamnă că ceea ce s-a întâmplat aici nu a fost influenţat de evenimentele din Germania", a declarat directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale "Ion I. C. Brătianu".

Preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, a depus o jerbă de flori la fragmentul expus în curtea forului de cultură, în memoria celor care şi-au pierdut viaţa în lupta împotriva comunismului.

"Evenimentele din toamna şi iarna anului 1989 au trezit speranţele, au zdrobit cele mai multe dintre barierele artificiale şi au redat demnitatea acestor popoare izolate din răsărit. Şi pentru români, căderea Zidului Berlinului a fost semnalul decisiv al degringoladei comunismului şi a devenit un puternic impuls pentru ridicarea la luptă. Comunismul a fost o ideologie care se voia generală, dar care a îmbrăcat în România anumite aspecte particulare, cunoscute de toţi, de la cultul personalităţii până la pierderea a zeci de mii de vieţi omeneşti", a spus el.

"Pentru Academia Română este o mare onoare să aibă aici, în curtea sa, începând de azi, un simbol al istoriei europene, o parte a Zidului Berlinului, un simbol dureros, dar în acelaşi timp un simbol luminos, prin faptul că a fost dărâmat. Iată, putem şi noi să avem un asemenea semn al unui fost hotar, între totalitarism şi democraţie. Căderea Zidului Berlinului a deschis o serie întreagă de evenimente. Şi printre ele, cel mai drag nouă, esenţial pentru noi, Revoluţia Română. De aceea aveţi aici, alăturate, un fragment din Zidul Berlinului şi steagul faimos, fără stemă, al românilor liberi", a declarat vicepreşedintele Academiei Române, Răzvan Theodorescu.
Ambasadorul României în Germania, Emil Hurezeanu, a subliniat că străpungerea Zidului a reprezentat "un miracol" al istoriei.

"Când la 9 noiembrie 1989 Zidul avea să fie străpuns, către sfârşitul unei zile în a cărei dimineaţă părea încă veşnic, s-a consumat un miracol al istoriei. În ciuda încercărilor constante de desvrăjire din ultimii 30 de ani, acest miracol rămâne intact şi trebuie perceput ca atare. Zidul a fost înlăturat pe fundalul marilor răsturnări din Europa Centrală şi Răsăriteană, datorate voinţei popoarelor captive", a precizat el.

La eveniment au mai participat fostul prim-ministru Petre Roman şi poeta Ana Blandiana.

sursa: Agerpres

redactare G.M.

 
Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate