Dezvăluiri despre întâlnirea din noaptea alegerilor prezidențiale

Data actualizării: Data publicării:
160920_ICCJ_OPREA_002_INQUAM_Octav_Ganea
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Fostul vicepremier Gabriel Oprea a declarat vineri că întâlnirea organizată la el acasă, în noaptea din turul doi al alegerilor prezidențiale din decembrie 2009, a fost o „întâlnire informală”, „o masă unde s-a mâncat timp de două ore”, informează Agerpres.

gabriel oprea psd ro

Prezent la Curtea de Apel București, unde a fost chemat în calitate de martor în dosarul în care fostul primar Neculai Onțanu este judecat pentru luare de mită, Gabriel Oprea a fost întrebat de jurnaliști despre întâlnirea pe care a organizat-o la el acasă în noaptea din turul doi al alegerilor prezidențiale din 2009.

Nu a fost decât o singură întâlnire, o masă, o întâlnire informală. S-a mâncat timp de două ore, două ore și jumătate”, a spus Gabriel Oprea.

Întrebat cum comentează afirmația lui Marian Vanghelie, care susține că Oprea ar fi fost drogat de George Maior, fostul vicepremier a răspuns: „M-ați auzit vreodată să comentez ceva despre domnul Vanghelie?”.

Marian Vanghelie a declarat joi că știa de întâlnirea organizată de Oprea în decembrie 2009 și că acesta ar fi fost drogat de fostul șef al SRI George Maior.

Fiți siguri că știu tot. Pot să vă spun că, în zilele următoare, voi face o conferință de presă pe acest subiect. Uitați-vă la ce am declarat în perioada aia. Cam ce spuneam eu atunci se cam dovedește acum. Nu neapărat că știam că au fost la Gabriel Oprea, știam implicarea lui Oprea, știam implicarea lui Coldea și știam, nu doar eu, cred că mai mulți, dar nu au curajul să vorbească. Știu și cum au fost anunțate persoanele implicate, plecând de la Maior în jos, de cine au fost anunțate de ședințele noastre oficiale, cu deciziile noastre oficiale din partid (...) Să vă zic un singur lucru. Ei care erau statul, în ghilimele, astăzi unul dintre reprezentanții statului, adică domnul Gabriel Oprea, zice că domnul Maior l-a drogat”, a precizat joi Vanghelie.

Jurnalistul Dan Andronic a scris recent că, în decembrie 2009, în turul doi al alegerilor prezidențiale, înalți demnitari ai statului român, printre care George Maior, Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi, au mers acasă la Gabriel Oprea și l-au ajutat pe Traian Băsescu să câștige alegerile în fața lui Mircea Geoană.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri