Gabriela Firea: Pentru PNL votul prin corespondență nu e decât un subiect ofertant pentru declarații bombastice

Data publicării:
Gabriela-Firea-la-sediul-PSD 07-07-2015

 

 Foto: psd.ro

Pentru liderii PNL, votul prin corespondență nu este decât un subiect ofertant pentru declarații bombastice și nu o temă politică reală. Dacă într-adevăr și-ar fi dorit rezolvarea acestei probleme, ar fi avut pârghiile necesare, întrucât dețin președinția comisiei parlamentare privind legile electorale. Numai că în loc de o lege bună privind votul cetățenilor români aflați peste hotare, avem patru proiecte de lege pe această temă, am avut o moțiune de cenzură, o solicitare de convocare a unei sesiuni parlamentare extraordinare pe această temă, iar acum, de ultimă oră, solicitarea de a include acest subiect pe ordinea de zi a sesiunii ce va fi convocată pentru Codul Fiscal.

Dacă într-adevăr există voință politică din partea PNL, subiectul va putea fi tranșat de comisie și apoi de plenul Parlamentului în sesiunea de toamnă, pentru că alegerile din 2016 nu vor avea loc în septembrie, ci probabil mult mai aproape de sfârșitul anului. Timp este așadar suficient, așa că așteptăm de la colegii liberali dovezi de responsabilitate și nu doar exerciții sterile de retorică”, se arată într-un comunicat de presă al PSD.

Citiți și: PMP, acuzaţii la adresa PSD și PNL: „Sunt împotriva schimbării legii care ar putea permite celor 4 milioane de români de peste hotare să poată vota”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate un moștenitor să vândă casa dacă ceilalți frați nu sunt de acord? Ce se întâmplă când proprietatea...
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kelly Osbourne a slăbit atât de mult după moartea lui Ozzy încât nu s-a mai recunoscut: „Vedeam doar o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Penelope Cruz, răvășitoare într-o rochie roșie, cu crăpătură pe picior, la Veneția. A plâns de emoție după...
Adevarul
Luca Niculescu, tot mai aproape de o desemnare oficială ca prim-ministru. Piperea: „Durează 3-4 luni, după...
Newsweek
Când intră pensiile pe card - vineri sau luni? Când se dau indemnizațiile de handicap și alte ajutoare?
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Materialul de care nu se lipește nimic. Chinezii au creat un vas de toaletă care ar putea economisi miliarde...
Digi Animal World
Un păianjen gigantic a apărut în podul unei femei: „E de mărimea unui cocker spaniel”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. „Regele comediei”, unul dintre cei mai bogați actori. Are o avere impresionantă
UTV
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Rapperul de la Paraziții a vorbit despre diagnosticul primit