Generalul SRI Dumitru Dumbravă, trecut în rezervă

Data publicării:
SRI

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul privind trecerea în rezervă a generalului de brigadă - cu o stea Dumitru Dumbravă din Serviciul Român de Informaţii începând cu data de 1 septembrie, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Totodată, Iohannis l-a înaintat în grad de general-maior - cu două stele, la trecerea în rezervă, la aceeaşi dată, pe generalul de brigadă - cu o stea Dan-Valentin Căpşună din SRI.

Dumitru Dumbravă a stârnit rumoare în 2015 când, într-un interviu pentru o publicaţie online, a declarat: "Dacă în urmă cu câţiva ani consideram că ne-am atins obiectivul odată cu sesizarea PNA, de exemplu, dacă ulterior ne retrăgeam din câmpul tactic odată cu sesizarea instanţei prin rechizitoriu, apreciind (naiv, am putea spune acum) că misiunea noastră a fost încheiată, în prezent ne menţinem interesul/atenţia până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze”.

În noiembrie 2017, generalul Dumitru Dumbravă a fost audiat în Comisia de Control a SRI, unde a negat că s-ar fi implicat personal pentru rezolvarea unor dosare.  

Comisia a decis atunci, cu 5 voturi "pentru" și 3 voturi "împotrivă", sa solicite demisia lui Dumitru Dumbravă, pe motiv că cercetările comisiei nu pot fi efectuate câtă vreme acesta rămâne în funcție.

După această cerere de demisie, SRI a cerut membrilor Comisiei prlamentare sa nu implice Serviciul in niciun fel de joc politic.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri