Geoană: Vreau ca românii să fie absolut convinşi că NATO e foarte serios în apărarea întregului teritoriu aliat

Data publicării:
mircea geoana acorda un interviu
Mircea Geoană spune că românii trebuie să fie absolut convinşi că NATO este foarte serios în apărarea întregului teritoriu aliat, inclusiv a României.

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat miercuri seară, la Bruxelles, în cadrul unui interviu în exclusivitate pentru Agerpres, că vrea ca românii să fie absolut convinşi că NATO este foarte serios în apărarea întregului teritoriu aliat, inclusiv a României.

Referindu-se la transformarea grupului de luptă din România într-o brigadă, un lucru pentru care autorităţile de la Bucureşti fac în prezent demersuri, înaltul oficial NATO a spus, printre altele, că acest lucru va fi testat printr-un exerciţiu care va avea loc în România în această primăvară.

„Eu vreau să salut faptul că Franţa şi alţi aliaţi, împreună cu aliatul ţară gazdă România, se pregătesc foarte serios pentru a putea crea condiţiile ca acest grup de luptă să fie, la nevoie, dus la nivel de brigadă. Şi acest lucru va fi testat printr-un exerciţiu pe care îl vom face în România în această primăvară (...) Nu doar în România, ci în toate grupurile de luptă, există un efort conjugat al ţărilor care compun acele grupuri de luptă şi evident noi, din partea NATO, pentru a putea fi siguri că avem exerciţii militare care să ne permită să exersăm acel lucru”, a afirmat Mircea Geoană.

El a mai afirmat că „există de foarte multe ori, şi este legitim, un interes pe cantitate: cât de mult, la ce nivel? Noi punem foarte mult accent şi pe calitate, pe dimensiunea de multidomeniu”.

„Pentru că, de exemplu, în cazul României, Marea Neagră este un caz complex. Şi în cazul României este foarte important să existe această perspectivă multidimensională, şi cibernetică, şi spaţială, şi de informaţii, şi chestiuni legate de marin şi submarin în sensul unor tehnologii adaptate situaţiei de acolo”, a explicat Geoană.

El a ţinut să precizeze că grupul de luptă din România se dezvoltă foarte bine, „România îşi face datoria ca ţară gazdă, şi investeşte şi se pregăteşte pentru acest lucru, iar noi, până la (reuniunea de la) Vilnius, vom fi siguri că vom avea întreg flancul estic exersat până la nivel de brigadă şi vom vedea în perioada următoare toate elementele care compun acest lucru”.

„Şi, încă o dată, vreau ca românii şi româncele, cei care vor citi acest interviu, să fie absolut convinşi de faptul că NATO este foarte serios în apărarea întregului teritoriu aliat, inclusiv şi în special, fiind vorba de ţara mea, a României”, a subliniat secretarul general adjunct al NATO.

În ceea ce priveşte o eventuală ofensivă ucraineană în această primăvară, despre care a vorbit în premieră secretarul american al apărării, Lloyd Austin, oficialul NATO a spus că ucrainenii îşi calculează şansele cu foarte multă atenţie.

„Putem spune că modul în care şi-au planificat de exemplu contraofensivele recente - şi în Donbas, şi în sud - ne arată că sunt lideri militari şi lideri politici care ştiu să-şi calculeze cu foarte multă atenţie deciziile. De aceea suntem convinşi de faptul că atunci când vor decide, şi unde vor decide, şi în modul în care vor decide, vor ţine cont atât de realităţile de pe teren, cât şi de realităţile legate de logistică. Şi secretarul general a spus că este de fapt şi un război al logisticii. Şi aceste lucruri sunt convins că sunt luate în considerare de partenerii noştri ucraineni şi sunt convins că atunci când vor lansa această ofensivă, sau ofensive, la plural, se vor bucura de succes”, a dat asigurări Mircea Geoană.

În interviu, care va fi publicat integral joi, Mircea Geoană s-a mai referit la modul în care ar putea evolua războiul din Ucraina, la ajustarea sistemelor de supraveghere şi de interceptare la nivel aerian şi antiaerian şi la planurile sale de viitor.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Cum și-a câștigat Elena Udrea primii bani. Colegii îi spuneau „coana mare”: „Eram din provincie!”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan și Victor Cornea sunt oficial soț și soție. Primele imagini de la cununia civilă
Film Now
Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas, mesaje emoționante de ziua fiicei lor. Carys a împlinit 23 de ani și...
Adevarul
„Portavionul de uscat” al Chinei sau tehnologia care încarcă dronele în zbor, direct de la sol
Newsweek
România crește cu o lună vârsta la care ieși la pensie, în timp ce Republica Moldova refuză. Cine e afectat?
Digi FM
La fel de îndrăgostiți și după 10 ani împreună. Macaulay Culkin, fericit alături de logodnica sa la o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul începe să se dezvolte diferit la fete şi la băieţi încă dinainte de naştere, au constatat oamenii de...
Digi Animal World
E o rasă adorată, dar controversată. Un veterinar susține că buldogul francez „ar trebui interzis”
Film Now
Christina Applegate, prima reacție după zvonurile privind internarea în spital: „Problemele de sănătate sunt...
UTV
Mihaela Rădulescu rupe tăcerea despre relația cu Felix Baumgartner în plin scandal cu familia lui. „Doi...