George Maior urmează să fie audiat astăzi în Comisia SRI

Data publicării:
george maior
Foto: Agerpres

Ambasadorul României în SUA, George Maior, urmează să fie audiat astăzi în Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI, unde fostul şef al SRI ar trebui să prezinte un material despre felul în care „a văzut serviciul toată perioada de când a ajuns şi până a plecat” de la conducerea acestuia.

Preşedintele Comisiei parlamentare de control al SRI, Claudiu Manda, a anunţat, în 2 februarie, după întâlnirea pe care a avut-o cu ambasadorul României în SUA, George Maior, că acesta va fi audiat în comisie pe 27 februarie şi că fostul şef al SRI a spus că va aduce „un material pe care să-l prezinte comisiei, aşa cum a fost domnia sa şi a văzut serviciul toată perioada de când a ajuns şi până a plecat”.

„Ambasadorul României în SUA, George Maior, va fi audiat în Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI pe 27 februarie, în calitatea sa de fost director al SRI”, a anunţat preşedintele Comisiei, Claudiu Manda.

Senatorul PSD spunea că discuţia de atunci a fost bazată pe subiecte apărute deja în spaţiul public şi nu s-a discutat „în detaliu niciun fel de subiect”.

„A fost o discuţie de o oră, ştia, cred, în mare parte, care sunt subiectele, pentru că subiectele au apărut în spaţiul public (...) Am spus că vom discuta şi vom aborda subiectele pe care le-am avut aduse în atenţia Comisiei de cei care au venit la Comisie, subiecte care sunt inclusiv în spaţiul public. Din punctul meu de vedere, ce a apărut în spaţiul public le ştia destul de bine sau în mare parte, ştie la ce să se aştepte sau să răspundă, nu am discutat în detaliu niciun fel de subiect, nu am trecut în revistă vreun subiect, pentru că eu cred că aceste lucruri trebuie să le facem în cadrul Comisiei”, a mai spus Manda.

Întrebat dacă George Maior va fi audiat de mai multe ori, preşedintele Comisiei SRI a spus că acest lucru se va decide doar dacă este nevoie. Acesta a declarat că fostul şef al SRI „a spus că va face şi un material pe care să-l prezinte comisiei, aşa cum a fost domnia sa şi a văzut serviciul toată perioada de când a ajuns şi până a plecat”.

„Dacă pe parcurs o să mai avem lucruri de lămurit, sigur că putem să discutăm la momentul audierii partea procedurală dacă e nevoie să fie invitat şi cu alte ocazii, dar nu cred, sau dacă putem să-i adresăm întrebări la care poate să răspundă prin corespondenţă (...) A spus că va face şi un material pe care să-l prezinte comisiei, aşa cum a fost domnia sa şi a văzut serviciul toată perioada de când a ajuns şi până a plecat. Probabil că o să intre şi mai multe detalii, o chestiune pe care o să o vedem şi noi (...) Nu am dezvoltat discuţii să inventariem speţele, a fost o discuţie absolut normală. Ne-am axat pe partea aceasta de proceduri administrative privind venirea domniei sale, calendarul activităţii domniei sale la Washington”, a precizat preşedintele Comisiei parlamentare SRI.

Întrebat dacă în cadrul întâlnirii au discutat şi despre informaţiile potrivit cărora George Maior şi Florian Coldea au avut întâlniri informale, Claudiu Manda a spus că nu, dar aceste informaţii sunt în atenţia Comisiei SRI.

„Nu a prezentat niciun material, nu am detaliat niciun subiect. Discuţia dintre întâlnirile informale este în atenţia Comisiei. E un lucru pe care îl lămurim la Comisie, nu aveam cum să lămurim noi în discuţia dintre preşedintele Comisiei şi fostul director al serviciului. Ce are de spus şi ce avem de lămurit o să o facă şi trebuie să o facă în contextul discuţiei de la Comisie”, a afirmat acesta.

George Maior a fost audiat în vara anului trecut în comisia pentru alegerile prezidenţiale din 2009. El le-a spus parlamentarilor că nu doreşte să răspundă la întrebările privind prezenţa sa în casa lui Gabriel Oprea, în noaptea turului al doilea al alegerilor, pentru că nu doreşte să amestece viaţa privată cu cea publică şi că SRI şi-a îndeplinit ireproşabil sarcinile.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate