Video Ghinea, atac la adresa PSD: „E dornic să bage mâna în buzunarul tuturor”/ Pucheanu: „Să se ocupe de PNRR mult mai bine”

Data publicării:
ghinea pucheanu
Foto: Inquam Photos

Cristian Ghinea, unul din liderii USR, prezent la negocierile pentru formarea guvernului, a transmis, miercuri un mesaj în care acuză PSD „e dornic să bage mâna în buzunarul tuturor fără să clipească”, făcând referire la propunerile acestora pentru reforma fiscală, prin care social-democrații ar vedea o „taxare mai mare”. „E mai simplu să stoarcă bani de la voi decât să reformeze administrația, să oprească risipa, să pună ordine în companiile de stat”, mai notează fostul europarlamentar. În replică, vicepreședintele PSD Ionuț Pucheanu a spus, la Digi24, că „în momentul în care îți arogi dreptul de a deveni comunicator și de a arăta cu degetul sau de a împroșca cu tot felul de substanțe, atunci cel mai probabil efectul va fi unul exact invers”.

Cristian Ghinea a scris miercuri pe Facebook că „am intrat la masa negocierilor de la Cotroceni ca să ne batem pentru reforme, nu ca să girăm creșteri de taxe pe bandă rulantă”.

„Dacă statul rămâne la fel de putred și doar ne mai jupoaie niște procente din TVA sau salarii, tot exercițiul ăsta e o farsă.

Trei săptămâni de «negocieri» mi-au arătat altceva: PSD e dornic să bage mâna în buzunarul tuturor fără să clipească.

Pentru PSD, «reformă fiscală» = taxare mai mare. Căci e mai simplu să stoarcă bani de la voi decât să reformeze administrația, să oprească risipa, să pună ordine în companiile de stat.

Știți cât datorează companiile de stat? 197 miliarde de lei. Știți cât ar aduce listarea a 29% din Hidroelectrica? Mai mult decât creșterea TVA cu 2%.

Dar PSD n-are chef să le atingă – au fetișuri cu ADS, RAAPPS, pământ și sedii de lux pentru sinecuri. Și-apoi vin să ne spună că trebuie să punem impozit progresiv pe salarii sau și TVA mai mare pentru că «așa cere Comisia». Când Comisia le-a cerut să taie pensii speciale, au dat legi de formă. Când le-a cerut să listeze companii, au zis pas. Doar ipocrizie.

Adevărul e simplu: ori tăiem din risipa statului, ori plătiți voi din buzunar. Eu am pus pe masă soluții reale. Ei continuă cu minciuni ambalate în «reforme»”, arată mesajul lui Cristian Ghinea.

Pucheanu (PSD): „Să se ocupe de PNRR mult mai bine”

Vicepreședintele PSD Ionuț Pucheanu reia mesajul social-democraților pentru a critica măsurile înscrise în PNRR cu sprijinul principal al lui Cristian Ghinea.

„Să se ocupe de PNRR mult mai bine. Să-l rescrie, că primul vedem în ce stadiu e.

Poate că sunt mai nou în politica asta mare, și nu prea înțeleg eu principiile ei de funcționare, dar atâta timp cât dorești să ai un partener, să pleci la un drum cu cu cineva, cred că e de bun simț, chiar dacă există discuții, divergențe de viziune, că de asta unii sunt mai de stânga, alții mai de dreapta. Lucrurile acestea se discută în camera unde sunt strânși toți acești oameni. În momentul în care îți arogi dreptul de a deveni comunicator și de a arăta cu degetul sau de a împroșca cu tot felul de substanțe, ca să mă exprim așa, atunci cel mai probabil efectul va fi unul exact invers, nu de a mă aduce pe mine la masa tratativelor sau de a mai lăsa din expectativele mele, ci să-ți întorc spatele, că așa e corect. Nu cred că vrei să pleci la drum cu cineva care ție îți «este rușine»”, spune Pucheanu.

Deputatul USR Alexandru Dimitriu consideră că nu vor fi tensiuni cu PSD până la finalul mandatului parlamentar curent.

„Mă aștept să nu avem tensiuni, eventual pe finalul mandatului 2026 - 2028, deși nici atunci n-ar trebui să le avem. Până atunci îmi doresc să lucrăm împreună pentru România.

Guvernarea nu este despre partide, ministere, împărțire de posturi, ci despre cetățeni.

Dacă vrem să facem acest lucru, trebuie să ne respectăm unii pe ceilalți și să ajungem tot timpul la un compromis legal pentru cetățeni”, mai afirmă Dimitriu.

Abrudean (PNL): „Vor mai fi tensiuni”

Senatorul PNL Mircea Abrudean spune că „vor mai fi tensiuni”.

„Cu siguranță tensiuni vor mai fi. Am participat la primele 3 zile de negocieri la Cotroceni, făcând parte din grupul tehnic din partea PNL. Am avut discuții foarte constructive și cu colegii de la USR și de la PSD și de la UDMR. Nu ne-am certat, nu ne-am întors în trecut, pentru că dacă ne uităm în urmă, fiecare va găsi ceva despre celălalt care nu ne-a plăcut și atunci nu mai facem nimic.

Eu cred că avem rațiunea necesară să mergem înainte. Trebuie să fim oameni serioși în acest moment, să terminăm cu toate micile certuri pe care le-am avut sau le putem avea, pentru că dacă stăm să analizăm fiecare despre celălalt, s-a terminat și coaliția de guvernarea.

Țara asta are nevoie de responsabilitate, de guvern și de oameni care înțeleg că trebuie să mergem înainte, nu să ne întoarcem la ce a fost sau ce n-a fost.

PNL a fost de la început responsabil, își asumă și ceea ce a fost, pentru că am făcut parte din guvernele anterioare și nu putem să fugim de nicio responsabilitate. Ne-am asumat că vrem să facem parte din acest guvern, dând chiar prim-ministru în persoana domnului Bolojan. Sunt convins că și ceilalți colegi vor trece peste orice fel de și acum dispute și mergem înainte”, afirmă Abrudean.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Melania Trump, agent sub acoperire! Soţia lui Trump l-a 'făcut' imediat pe Putin, liderul de la Kremlin a...
Digi FM
Elizabeth Hurley, îndrăzneață și spectaculoasă la 60 de ani. Pozează cu dezinvoltură în costume de baie...
Pro FM
Soția tenorului Andrea Bocelli, imagine rară din vacanță. Fanii au reacționat imediat: „Pari atât de fericită...
Film Now
Cine este presupusul iubit al Jessicăi Alba. Actrița, surprinsă cu actorul din „Captain America” la doar...
Adevarul
Albert NBN, care a înjurat România la „Beach, Please!”, are doar 6 clase şi este fiul unui interlop din...
Newsweek
Plata CASS la pensiile peste 3.000 lei, atacată la CCR. Pot rămâne pensionarii cu pensia întreagă?
Digi FM
Moment adorabil la Wimbledon. Kate Middleton i-a cerut lui Jannik Sinner o minge semnată pentru prințul...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Teroare pe străzile din Pakistan. Momentul când un leu de companie a evadat și a atacat o mamă și doi copii
Film Now
John Goodman, de nerecunoscut după ce a slăbit 90 de kilograme în ultimii ani. Actorul, în centrul atenției...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu