Video Grindeanu, atac pe față la Bolojan: „E timpul deratizării de primăvară la Palatul Victoria”

Data actualizării: Data publicării:
grindeanu bolojan
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan, Foto: Inquam Photos / George Călin

Sorin Grindeanu a declarat sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă, că, din punctul său de vedere, la momentul actual, România și guvernul nu mai funcționează. Liderul social-democraților a afirmat că atunci „când te gândești să vinzi companiile de stat profitabile” înseamnă să furi „toată cămara”. Președintele PSD s-a referit la o declarație recentă a premierului Ilie Bolojan, care a spus că, după ce „a deschis cămara statului”, a descoperit „niște șobolani care rod proviziile” și interese deranjate de reforme. Ulterior, Grindeanu și-a reluat atacurile și l-a amenințat fățiș pe Bolojan cu pierderea fotoliului de prim-ministru.

Grindeanu: „Șobolanii politici sar la beregată când sunt prinși”

ACTUALIZARE 19:35 Sorin Grindeanu și-a reluat sâmbătă după-masă atacurile la adresa lui Ilie Bolojan, cu un un nou mesaj, transmis de data aceasta prin intermediul rețelelor sociale.

El a postat un fragment video din discursul său de la Timișoara, cu comentariul: „Șobolanii politici sar la beregată când sunt prinși că vor să vândă, pe bucăți, companiile strategice ale statului. E timpul deratizării de primăvară la Palatul Victoria!”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Știrea inițială

„Ăsta e adevăratul șobolănism”

Sorin Grindeanu a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că, din punctul său de vedere, la momentul actual, România și guvernul nu mai funcționează.

„Noi ne uităm la prostiile și porcăriile pe care încearcă să le facă ceilalți, ceilalți ne urmăresc pe noi”, a spus Sorin Grindeanu sâmbătă, la Timișoara.

„Noi stăm și spunem despre șobolănismele pe care încearcă să le facă pe ultima sută de metri, vânzând sau încercând să vândă Romgaz și toate companiile - CEC, Portul Constanța - astea sunt șobolănismele adevărate, despre astea este vorba și cred că la asta s-a referit Ilie Bologan, ieri, când vorbea de asta. Tot spunea de cămări... asta de fapt înseamnă să furi cămara cu totul, când faci lucruri de tipul ăsta.

Când te gândești să vinzi CEC, Romgaz, Transgaz, Aeroportul București, Portul Constanța, Transelectrica, Hidroelectrica, toate aceste companii sunt companii pe plus, sunt companii profitabile, care aduc în fiecare an venituri și dividende la bugetul de stat. Să încerci să vinzi pe ultima sută de metri aceste companii, asta înseamnă, de fapt, să furi toată cămara și ăsta e adevăratul șobolănism”, a afirmat liderul PSD.

În acest moment, România a devenit neguvernabilă. România a devenit neguvernabilă şi actul de guvernare este unui incoerent. Fie că eşti social-democrat, userist, liberal, ungur, orice, sau minoritar, făcând parte din grupul minorităţilor naţionale, nu cred că eşti mulţumit astăzi de modul în care funcţionează guvernul coaliţiei din care faci parte. Iar lucrul ăsta trebuie să înceteze. Asta nu este guvernare în folosul oamenilor şi asta nu este o guvernare pentru români. Şi atunci, părerea mea personală este că trebuie să facem ceva astfel încât să revenim la priorităţile românilor”, a adăugat liderul social-democrat.

Bolojan: „Șobolanii rod proviziile”

Ilie Bolojan a declarat, vineri, că măsura privind vânzarea de pachete de acțiuni la companiile de stat este prevăzută în programul de guvernare și a fost discutată în ultimele luni. Premierul a susținut că, după ce „a deschis cămara statului”, a descoperit „niște șobolani care rod proviziile” și interese deranjate de reforme. Șeful Executivului a adăugat că, în fața criticilor, „întotdeauna vom avea o zonă de vuvuzele politice, dar trebuie să vedem problemele de fond”.

Premierul a anunțat, joi seara, direcţiile de acţiune pentru reforma primelor 22 de companii ale statului și a explicat că „nu se pot accepta situaţii în care companii aflate în faliment de ani de zile continuă să consume bani publici”.

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Micile obiceiuri care îți pot aduce mii de euro în plus la pensie. Ce fac diferit oamenii care reușesc să...
Newsweek
Casa de Pensii, mesaj către pensionari: Mai repede vă face dreptate instanța decât noi. Banii se iau mai ușor
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Tom Cruise și Elsina Khayrova, mai tânără decât el cu 25 de ani, din nou împreună? Apariția care a stârnit...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani