Grupul pentru Dialog Social cere respingerea contestaţiei lui Călin Georgescu la CCR. Care sunt argumentele

Data publicării:
calin georgescu
Călin Georgescu. Inquam Photos / Octav Ganea

Grupul pentru Dialog Social (GDS) a solicitat respingerea contestaţiei formulată de Călin Georgescu către Curtea Constituţională împotriva invalidării de către BEC a candidaturii sale la prezidenţialele din 4 mai și a transmis că nu trebuie să poată candida la această funcţie „o persoană a cărei candidatură este integral anti-constituţională”.

Într-un comunicat transmis luni, GDS a anunţat că a decis să formuleze un Memoriu Amicus Curiae la contestaţia făcută de Călin Georgescu la CCR.

„Memoriul GDS probează nerespectarea de către domnul Călin Georgescu a condiţiilor de fond generale necesare pentru validarea unei candidaturi la funcţia de Preşedinte al României, aşa cum au fost acestea stabilite prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Astfel, respingerea candidaturii domnului Georgescu Călin la funcţia de Preşedinte al României este de natură să protejeze Constituţia României, respectiv identitatea constituţională şi identitatea naţională a României (Titlul I al Constituţiei), dar şi rolul constituţional al Preşedintelui României (Titlul III al Constituţiei)”, arată documentul citat, citat de Agerpres.

În speţă, conform GDS, memoriul „probează detaliat declaraţiile lui Călin Georgescu care afectează forma republicană de guvernământ, integritatea teritorială, drepturile fundamentale, proprietatea privată, pluralismul politic”.

De asemenea, declaraţiile lui Georgescu „au evaluat drept indezirabilă apartenenţa României la Uniunea Europeană şi la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord - care este unul dintre cele mai importante elemente identitare ale României contemporane (Titlul VI al Constituţiei)”.

„GDS solicită, prin urmare, respingerea contestaţiei dlui Călin Georgescu de către CCR. Nu trebuie să poată candida la funcţia de preşedinte al României o persoană a cărei candidatură este integral anti-constituţională. România şi-a câştigat prin sacrificiu dreptul de a fi o democraţie liberală, integrată în Uniunea Europeană şi în NATO - şi aşa trebuie să rămână”, mai spune sursa citată.

Curtea Constituţională a României analizează, marţi de la ora 17.00, contestaţiile referitoare la candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale din luna mai.

Una dintre sesizări este cea trimisă de Călin Georgescu către Curtea Constituţională în legătură cu decizia Biroului Electoral Central (BEC) de respingere a înregistrării candidaturii sale. El susține că, sub aspect procedural, nu au fost respectate toate condiţiile legale privind cvorumul de prezenţă, cel de vot şi procedura de desfăşurare a şedinţei.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine a moștenit, de fapt, averea lui John Lennon? Fiul artistului face dezvăluiri neașteptate după 46 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Transformarea în Jack Nicholson e aproape completă". Val de reacții după ce Leo DiCaprio a apărut fără...
Adevarul
Reacția lui Ponta după ce Călin Georgescu a obținut arestul la domiciliu
Newsweek
Pare parchet de lux, dar costă mult mai puțin. Materialul care revine în tendințe la sfârșitul anului 2026
Digi FM
Prințul Harry, mărturisire neașteptată despre perioada în care a plecat din Marea Britanie cu Meghan Markle...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
4 animale care par să păcălească moartea. Unele își pot regenera corpul, iar altele supraviețuiesc la...
Film Now
Uma Thurman, în rochie-sacou și pantofi cu toc pe covorul roșu. A făcut furori la premiera noului sezon...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro