Guvern: Dăncilă a arătat că este ferm hotărâtă să contribuie la o relaţie tot mai strânsă a Israelului cu UE

Data actualizării: Data publicării:
dancila1

Prim-ministrul Viorica Dăncilă, prezentă duminică la sesiunea inaugurală a Conferinţei Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice (AIPAC), desfăşurată în Statele Unite, a arătat că este ferm hotărâtă să contribuie la o relaţie tot mai strânsă a Israelului cu Uniunea Europeană.



"Şeful Executivului a menţionat ca România continuă relaţia specială, strategică şi economică cu Israelul, care va fi consolidată şi printr-o şedinţă comună a celor două Guverne, ce va fi organizată cât mai curând. De asemenea, premierul Dăncilă a arătat că este ferm hotărâtă să contribuie la o relaţie tot mai strânsă a Israelului cu Uniunea Europeană. Anul trecut s-au împlinit 70 de ani de relaţii neîntrerupte cu Statul Israel, România fiind singurul stat din regiunea sa care, în 1967, a luat decizia istorică de a continua relaţiile cu statul evreu. Premierul român a subliniat că, pentru ţara noastră, legătura cu Israelul este, înainte de toate, organică, prin comunitatea originarilor din România, semnificativă sub aspect numeric, dar şi al contribuţiei sale la înfiinţarea şi dezvoltarea Statului Israel", conform unui comunicat al Guvernului.

Primul eveniment organizat de Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene a fost dedicat luptei de combatere a antisemitismului, desfăşurându-se sub egida Parlamentului European.

"De asemenea, la finalul mandatului Preşedinţiei rotative, va fi organizat un eveniment similar la Bucureşti, care va marca faptul că ne unesc valorile comune şi ne dorim să asigurăm o mai bună protecţie a comunităţilor evreieşti la nivel european şi mondial. De asemenea, a susţinut angajamentul României pentru sprijinirea procesului de pace şi identificarea unei soluţii paşnice", menţionează Guvernul.

Prim-ministrul a evidenţiat statutul României de partener strategic al Statelor Unite ale Americii şi de prieten apropiat al Statului Israel şi al poporului evreu. Ea a mai afirmat că România este unul "dintre cei mai fermi şi constanţi aliaţi ai Statelor Unite" şi că relaţia bilaterală se află pe un parcurs ascendent în cadrul Parteneriatului Strategic, pe toate dimensiunile acestuia - politică, economică şi strategică.

Conform comunicatului, AIPAC este una dintre cele mai puternice organizaţii din SUA, al cărei rol declarat este de a "întări, proteja şi promova relaţia SUA - Israel într-o manieră care întăreşte securitatea Statelor Unite şi a Israelului". La conferinţele organizate în anii precedenţi au mai participat preşedinţii SUA Donald Trump şi Barack Obama, vicepreşedintele SUA, Mike Pence, premierul Israelului, Benjamin Netanyahu. La reuniunea din acest an participă vicepreşedintele SUA, Mike Pence şi premierul israelian, Benjamin Netanyahu. Este pentru prima data când un premier român susţine o alocuţiune inaugurală în cadrul acestui forum politic internaţional, a menţionat Guvernul. 

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că ambasada României din Israel va fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim. Declarația a fost făcută în cadrul unei vizite private din SUA.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri