Guvernul a aprobat relaxările de Sărbători. Rafila: Decât să avem reguli dure care nu sunt respectate, mai bine sa avem o relaxare

Data actualizării: Data publicării:
rafila declaratie de presa
Ministrul Sănătății a anunțat relaxările de sărbători. Foto: INQUAM Photos/Ilona Andrei

Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, noile relaxări pentru perioada sărbătorilor. Acestea vor intra în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial. După ședință, ministrul Sănătății a declarat că aceste măsuri de relaxare depind de comportamentul fiecăruia și că dacă numărul cazurilor de COVID va crește, restricțiile vor fi impuse din nou. „Trebuie totuși să dăm oamenilor o speranță că în țara asta se poate trăi normal”, spune ministrul. Rafila a vorbit și despre „un parteneriat” între autorități și populație. „Aceste măsuri sunt primul pas. Consecințele pandemiei nu pot fi controlate mai bine decât dacă există acest parteneriat”, a spus ministrul Sănătății.

„Aceste măsuri luate de Guvern trebuie să fie primul pas din parteneriatul dintre populație, operatori economici, cu autoritățile. Consecințele pandemiei nu pot fi controlate mai bine decât dacă există acest parteneriat. Aceasta deschiderea din partea guvernului se datorează interesului pentru ca în România viața să capete aspecte de normalitate dar nu putem ignora pericolele care urmează. Acest trend descendent trebuie să continue și să nu ne întoarcem la creșterea numarului de cazuri. Măsurile de relaxare din cursul verii au fost luate pe un trend crescator, acum e un trend descrescator. Dar trebuie să înțeleagă toată lumea că trebuie să respecte regulile. (...) Aceste măsuri de relaxare se pot schimba într-un timp foarte scrut dacă se schimbă trendul într-unul crescător”, a declarat ministrul Sănătății.

Rafila spune că decât să existe reguli care nu sunt respectate, mai bine ca acestea să fie relaxate și să fie respectate „riguros”.

„Decât să avem reguli dure care nu sunt respectate e mai bine sa avem o relaxare cu o respectarea riguroasă a acestor reguli. În paralel ne pregătim și pentru situația apariției noii tulpini. (...) Faptul că avem patru zile, 24 și 25 decembrie, 31 și 1 ianuarie în care manifestările în aer liber pot fi organizate fără limitări, nu înseamnă că trebuie să transformăm aceste manifestări în vectori de transmitere. Nu ne dorim sancționarea, nu este cheia succesului, dar unde se impune aceste lucruri, vor fi puse în aplicare. Eu cred că principalii avocați ai respectării măsurilor trebuie să fie operatorii economici. Ei trebuie să asigure respectarea tuturor măsurilor la toate tipurile de activități pe care le realizează”, a spus ministrul.

Alexandru Rafila a precizat că ministerul va monitoriza atent trendul pandemiei și că asupra măsurilor de relaxare se poate reveni dacă va crește numărul cazurilor.

„Nu vom lua măsuri de relaxare atunci când numărul de cazuri crește. Monitorizăm foarte atent altături de INSP acest lucru. Trebuie totuși să dăm oamenilor o speranță că în țara asta se poate trăi normal. Putem încerca cu ocazia acestor sărbători acest lucru. Sper ca sfârșitul lunii decembrie să nu însemne și sfârșitul relaxărilor. Utilizând testarea nu e o măsură de relaxare, este o măsură de normalitate”, a declarat acesta.

Rafila le recomandă celor care merg în vizită de sărbători să se testeze.

„O să facem o campanie de informare despre vaccinare așa cum trebuie. A scăzut în ultima perioadă foarte mult intenția de vaccinare. Persoanele care se duc să se întâlnească cu membrii ai familiei vulnerabili le recomand să se testeze. În câteva zile va fi gata proiectul pentru certificatul COVID. Încercăm să venim cu un proiect de lege care să necesite mai puține ajustări decât proiectul inițial care era limitat”, a mai spus ministrul.

Relaxările aprobate de Guvern

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a propus marți, în cadrul hotărârii de prelungire a stării de alertă, măsuri de relaxare pentru perioada sărbătorilor. Printre acestea se numără eliminarea restricțiilor de circulație, renunțarea la mască în spațiile publice deschise neaglomerate sau accesul la mall pe bază de test negativ.

Hotârearea CNSU prevede următoarele relaxări:

  • Eliminarea interdicțiilor de circulație a persoanelor;
  • Creșterea intervalului orar în care este permisă desfășurarea activităților cu publicul pentru toți operatorii economici, inclusiv pentru competițiile sportive și activitățile cultural artistice între 05,00 -23,00;
  • Eliminarea obligativității purtării măștii de protecție pentru toate spațiile publice deschise neaglomerate;
  • Eliminarea restricțiilor referitoare la programul operatorilor economici de tipul restaurantelor și cafenelelor în perioadele 24.12.2021-25.12.2021 și 31.12.2021 – 01.01.2022;
  • Permiterea accesului în cadrul operatorilor care comercializează produse nealimentare, centrelor și parcurilor comerciale, și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid;
  • Permiterea cazării în structurile de primire turistice și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid;
  • Permiterea accesului tuturor persoanelor în cadrul spațiilor de comercializare a produselor nealimentare, cu suprafața mai mică sau egală de 200 mp, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană.

Editor : Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate