Guvernul a aprobat un ajutor de 3,9 miliarde lei pentru închiderea etapizată a minelor din Valea Jiului. Anunțul făcut de Burduja

Data publicării:
miner
Foto: Guliver/Gettyimages

Guvernul a aprobat, joi, prin ordonanţă de urgenţă, acordarea unui ajutor de stat în valoare de 3,9 miliarde de lei pentru societatea Complexul energetic Valea Jiului S.A pentru implementarea etapizată a planului de închidere a exploatărilor miniere în perioada 2025 - 2032.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a precizat, la Palatul Victoria, că Guvernul a transpus astfel decizia aprobată la nivelul Comisiei Europene.

„Într-adevăr, în Valea Jiului, în ultimii doi ani, doi ani şi jumătate, am trecut de la o companie care era practic în faliment, Complexul energetic Hunedoara, am realizat o dare în plată foarte complicată pe o nouă companie - Complexul energetic Valea Jiului, după care am început un amplu proces de negociere cu Comisia Europeană pentru aprobarea unui ajutor de stat. În toate statele europene punerea în siguranţă a exploatărilor miniere s-a făcut cu ajutor de stat, deci cu sprijin, pentru că implică anumite costuri de extragere a rezervei deschise de cărbune, de punere în siguranţă a exploatărilor, de ecologizare a perimetrelor. Astăzi, Guvernul României a transpus, prin ordonanţă de urgenţă, decizia aprobată la nivelul Comisiei Europene pentru o sumă totală de 3,9 miliarde de lei până în 2032”, a afirmat Burduja.

Potrivit acestuia, aceşti bani merg către închiderea şi punerea în siguranţă a celor patru mine din Valea Jiului: Lonea, care se va închide la finalul acestui an, Lupeni - la 30 iunie 2026 şi Vulcani şi Livezeni - la finalul anului 2030.

„Aceste cheltuieli sunt necesare, dar, în acelaşi timp, sunt foarte strict monitorizate. Prin cadrul normativ pe care l-am adoptat şi în prezent şi în trecut există o verificare la nivelul Ministerului Energiei, există o verificare printr-un expert independent pe care, până în luna iunie, Ministerul Energiei îl va contracta şi care va analiza, din punct de vedere tehnic, toate lucrările, toate deconturile şi, bineînţeles, există şi un rol al Curţii de Conturi. Deci, le transmit celor de la Complexul energetic Valea Jiului să fie extrem de atenţi cu modul în care cheltuie banul public, modul în care gestionează aceste cheltuieli”, a completat Sebastian Burduja.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox. Replica lui vulgară a devenit virală
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actorul cu care Scarlett Johansson are o „chimie excelentă”: O, îl iubesc. Este unul dintre preferații mei
Adevarul
Lecția ucraineană de care ar trebui să țină cont și Armata Română. Profeția sumbră a unui general NATO
Newsweek
Un pensionar trebuie să returneze 100.000€ din pensie și să se reangajeze. Cum a rămas fără 19 ani de grupa I
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
12 rase de câini care pot fi dificil de crescut într-o familie cu copii mici. Ce trebuie să știe părinții
Film Now
Primele imagini din „Miami Vice ’85”. Austin Butler și Michael B. Jordan devin faimoșii detectivi Crockett și...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro