Noii miniștri au depus jurământul. Iohannis: „Preluați și factura eșecului celor două guverne anterioare”

Data actualizării: Data publicării:
180129_INVESTIRE_FINAL_005_iohannis ministri dancilaINQUAM_Photos_Octav_Ganea
FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea

Al treilea guvern PSD-ALDE de la alegerile parlamentare din 2016 a fost învestit astăzi, fără emoții. Avea majoritatea asigurată. Miniştrii Cabinetului condus de Viorica Dăncilă, prima femeie prim-ministru în România, au fost audiaţi dimineaţă în comisiile Parlamentului, iar după-amiază, de la ora 15:00, a fost convocat plenul reunit pentru învestirea Guvernului. În discursul său din fața parlamentarilor, Viorica Dăncilă a făcut un lung şir de promisiuni, multe dintre ele aceleaşi pe care le-au făcut şi predecesorii săi: vom avea 350 de kilometri de autostradă până în 2020, salariul minim va urca la 300 de euro, iar tinerii se vor întoarce acasă. 

Citește și ”De ce nu îi oprește nimeni pe Dragnea și pe Tăriceanu”

180129_PARLAMENT_VOT_GUVERN_DANCILA_012_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

ACTUALIZARE 22:00 Premierul Viorica Dăncilă a anunţat luni seară, la prima întâlnire a noului Guvern, că va fi „foarte exigentă” în ceea ce priveşte îndeplinirea programului de guvernare.

Pe de altă parte, decretul de numire a noului Guvern al României a fost publicat în Monitorul Oficial.

ACTUALIZARE 19.58. Președintele Klaus Iohannis a transmis puterii să înceteze cu „țopăiala guvernamentală”.

Principalele declarații ale președintelui:

„Este o discrepanță majoră între promisiunile partidelor din opoziție și actuala situație, cu două guverne eșuate. 

Marile proiecte de infrastructură impresiunează prin absență.

În justiție, schimbările au fost forțate. Există o linie roșie care nu trebuie depășită.

Schimbările fiscale au bulversat mediul de afaceri. Ne confruntăm cu incertitudini care riscă să ducă la dezechilibre.

Vă începeți mandatul sub auspicii din cele mai nefavorabile. Va trebui să convingeți, plecând cu un capital de încredere redus, preluați și nota de plată a eșecurilor guvernelor anterioare.

2018 este un moment unic în existența națiunii. Este nevoie de solidaritate, de coerență.

Nu avem până astăzi proiecte majore care să unească principalii actori din societate. În același timp, românii au mari așteptări, își doresc prosperitate, o țară în care politicienii respectă cetățenii.

Este responsabilitatea dvs. să o faceți, vă doresc mult succes.”


ACTUALIZARE 19:30 Noii miniștri au ajuns la Cotroceni. Începe ceremonia depunerii jurământului.

ACTUALIZARE 19:12 Președintele domnul Klaus Iohannis a semnat decretul pentru numirea Guvernului României. Acesta a fost publicat apoi în Monitorul Oficial.

ACTUALIZARE 18:00 Administrația prezidențială anunță că președintele va semna decretele de numire a miniștrilor în funcție, iar ceremonia pentru depunerea jurământului va avea loc la Palatul Cotroceni, la ora 19:30.

Anterior, în cursul după-amiezii, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu i-au trimis o scrisoare președintelui Klaus Iohannis în care îl anunțau că au majoritatea necesară în Parlament pentru învestirea Guvernului (votul nu avusese încă loc, încă erau audieri - n.r.) și îi cereau să accelereze procedurile pentru ca noul executiv să-și intre în atribuții chiar din data de 29 ianuarie.

ACTUALIZARE 17:35. Guvernul Dăncilă a fost votat de Parlament. Din informațiile Digi24, s-au înregistrat 282 de voturi „pentru”, 136 voturi „împotrivă” și o abținere. Practic, Guvernul Dăncilă a primit cu 49 de voturi peste necesarul de 233.

Numărul total al parlamentarilor prezenţi a fost 429, iar numărul total de voturi exprimate a fost 419. 

Voturile în plus obținute de Guvernul Dăncilă probabil au venit de la parlamentarii UDMR (30 de aleşi), de la minorități (17 aleși) și neafiliați (12 aleși), în condițiile în care UDMR a anunțat că votează învestirea, iar minoritățile nu au dat o indicație precisă, lăsând la alegerea fiecărui parlamentar cum votează. 

Urmează un anunț cu privire la ora la care miniștrii vor merge la Cotroceni pentru depunerea jurământului.

ACTUALIZARE 17:20. Se trece la numărarea voturilor.

ACTUALIZARE 16:45. Votul a început deja, după ce premierul desemnat a mai venit o dată la tribună pentru a răspunde acuzelor opoziției. Se votează cu bile, iar parlamentarii PSD votează chiar cu bilele la vedere. La şedinţă sunt prezenţi 352 de parlamentari, iar pentru a putea trece Cabinetul are nevoie de 233 de voturi. PSD și ALDE au împreună, teoretic, 233 de voturi asigurate.

ACTUALIZARE 16:35 Victor Ponta, independent: „După momentele de stand-up comedy vreau și eu să vă mulțumesc pentru că participăm împreună la preluarea președinției semestriale a Guvernului de către doamna Viorica Dăncilă. Îi urez succes. Știți că dl. Dragnea i-a urat succes și dlui Grindeanu, și dlui Tudose, până și mie mi-a urat succes, așa că să vă fie de bine!”

Traian Băsescu, PMP: „Citind programul de guvernare, vă pot spune că el reprezintă o mare gogoașă, el nu e realizabil și m-aș bucura dacă actualul guvern s-ar limita la a da prioritatea investițiilor din bugetul de stat. (...) Avem cel mai mare guvern din UE. Arată ca un guvern de țară subdezvolată în care fiecărui trib trebuie să i se dea câte ceva”, a spus fostul președinte Traian Băsescu. „De azi, vreau să știți că nu-i mai cert pe unguri că vorbesc stricat limba română, că avem și noi unul care taie pamblica și care se plimbă prin comisiile parlamentare spunând că pamblica în Bucovina e regionalism. Ceva mai ridicol încă n-am auzit! Celălant ministru era cu genunchele umflate ...cam ăsta e nivelul guvernului Vasilica Viorica-Dragnea și nu pot decât să mă rog lui Dumnezeu pentru o viață cât mai scurtă”.

Varujan Vosganian (ALDE): „Am numărat de câte ori colegii noștri au rostit Liviu Dragnea - de 75 de ori. Vă mărturisesc, sunt invidios și mai că-mi vine să-mi tai barbișonul și să-mi las numai mustața! Dumneavoastră ocupați-vă de Liviu Dragnea, că noi ne ocupăm de guvernare”, s-a adresat el opoziției. 

Kelemen Hunor (UDMR): „Concluzia este una simplă: o lipsă totală de viziune, o lipsă acută a unui proiect de ţară. Ne îndreptăm spre o situaţie atât de tragică, încât orice altă discuţie între cei care au câştigat alegerile parlamentare şi cei care sunt în opoziţie este o pierdere de timp şi este irelevant dacă până în 2020 mai votăm trei, patru, cinci guverne sau dacă opoziţia va fi sau nu va fi în stare să lanseze un proiect credibil pentru o altă majoritate sau se va limita doar la utopia unor alegeri anticipate şi la solicitarea unui premier non-PSD fără să fie în stare să facă o propunere viabilă agreată de toate partidele. Sunt chestiuni irelevante”.

„Am discutat cu toţi cei care au fost deschişi la dialog. Mi-aş fi dorit sa avem un dialog cu toţi cei din Parlament. (...) Mai dăm o şansă coaliţiei. Nu doar că au câştigat alegerile, dar au avut determinarea de a păstra un dialog sincer cu noi. Din partea celorlalţi, tăcerea a fost profundă”, a mai spus liderul UDMR.

ACTUALIZARE 16:00 „Uniunea Salvați România va vota împotriva guvernului Dăncilă. Este singurul lucru normal pe care îl putem face în această situație ridicolă”, anunță de la tribuna Parlamentului liderul USR, Dan Barna.

„Mă întreb câte guverne trebuie să mai cadă până când vom putea opri tot acest circ in reluare? Și până când loialitatea față de șeful de partid va mai călca în picioare responsabilitatea pe care o aveți față de oamenii care v-au votat?

Poate vă mai amintiți de ei, oamenii de pe stradă, cei pe care se presupune că îi reprezentați aici în Parlament. În vreme ce Liviu Dragnea schimbă guvernele odată cu anotimpurile, oamenii aceștia cheltuie astăzi mai mulți bani pentru mâncare, benzină, curent electric”, a spus liderul USR.

„Mandatul doamnei Dăncilă este să finalizeze subordonarea justiției față de interesele lui Liviu Dragnea”, acuză Barna. „Dacă va reuși, probabil că va sărbători Crăciunul la Palatul Victoria. Dacă nu, îi va urma pe Tudose și Grindeanu, într-o funcție călduță dintr-o instituție de stat, plătită evident din buzunarele acelorași oameni de care și domnul Dragnea și dumneavoastră ați uitat”, a continuat liderul USR.

„De un an de zile ne batem pe legile justiției. Dumneavoastră vă chinuiți să le macelăriți, noi să le apărăm. Și guvernul Tudose, și guvernul Grindeanu au căzut din cauza legilor justiției.Tot din cauza legilor justiției au ieșit în stradă mai mulți oameni decât la Revoluție. La televizor, în ziare, pe Facebook, la piață, în parc, lumea vorbește numai despre legile justiției. Societatea a fost împărțită în două tabere, iar distanța dintre ele crește cu fiecare zi de dezbateri și de proteste. Trăim într-o țară ruptă în două din cauza legilor justiției. De ce am ajuns aici? Pentru că Liviu Dragnea are un dosar penal și nu vrea să ajungă la pușcărie. Nu este nimic mai complicat de atât”, a subliniat Dan Barna.

ACTUALIZARE 15:54 Raluca Turcan vorbeşte în numele opoziției: „Dl. Pop de la Maramureș a fost înlocuit cu vărul său de la Suceava”, afirmă ironic Raluca Turcan de la tribuna Parlamentului, cu referire la miniștrii educației din guvernele PSD-ALDE, ambii acuzați că folosesc prost limba română.

Raluca Turcan, prim-vicepreşedintele PNL, a făcut apel, luni, în plenul Parlamentului, la opoziţie şi minorităţi să nu voteze guvernul Dăncilă și să nu lase „paranoia lui Liviu Dragnea să distrugă complet România”.

„Întrebarea care apare pe buzele tot mai multor români este dacă o femeie va reuşi acolo unde bărbaţii PSD au eşuat. Ar fi interesant să reuşiţi, pentru România şi femeile din România. Sunteţi a patra propunere de prim-ministru făcută personal de domnul Dragnea, care însuşi a recunoscut că are mână proastă la prim-miniştri. Spune mult despre tine faptul că dai greş de atâtea ori într-un singur an. La Loto să fi tras şi tot ar fi fost greu să greşiţi de atâtea ori!” - a declarat Turcan.

Principalul criteriu care a stat la baza desemnării lui Dăncilă ca premier a fost interesul personal al lui Dragnea, a spus Turcan. „Îşi doreşte o persoană comodă, fără opinii politice şi care să execute cu rapiditate ceea ce primeşte în plic de la partid”, a reliefat Turcan.

Turcan a mai spus că acest guvern porneşte de la o cotă de încredere foarte joasă. „Cu excepţia câtorva nume, pare unul de strânsură. Cadrele didactice din toată ţara sunt nevoite să plece privirea acum când vorbeşte ministrul Educaţiei, de teamă să nu pocească limba română”, a spus Turcan. 

Ea a continuat: „La Economie aţi pus un mare specialist în contracte cu statul. Omul care a avut un rol cheie în intrarea în insolvenţă a Regiei Naţionale de Activităţi Nucleare. Acesta este acum ministrul Economiei. Probabil că doriţi să o distrugeţi cu totul”.

Adresându-se Vioricăi Dăncilă, Trucan a spus: „Dacă sunteţi o femeie demnă, ar trebui să vă rugaţi să nu primiţi votul de investitură astzăi. Pentru că Liviu Dragnea v-a comunicat indirect, prin Călin Popescu-Tăriceanu, că nu o să fiţi un premier adevărat, o să fiţi un fel de administrator, nici măcar un administrator plin. Un om care va executa ceea ce i se spune”.

Turcan a vorbit și despre declaraţia lui Tăriceanu, potrivit căreia Dăncilă nu va avea atribuţii de premier, ca fiind „cel mai grav atac constituţional la atribuţiile de prim-ministru”.

Ea a pus sub semnul întrebării şi programul de guvernare şi a declarat că este unul care „peticit, improvizat, care nu se referă la problemele de zi de zi ale românilor”.

ACTUALIZARE 15:45 Vorbește Liviu Dragnea.  Suveranitatea este şi o stare de spirit, nu doar o stare politică, spune preşedintele Camerei Deputaţilor.

„Coaliţia PSD-ALDE vine azi în faţa Parlamentului cu o echipă guvernamentală care are în faţă o misiune. România este stat suveran şi e datoria noastră să apărăm această suveranitate cât trăim. Suveranitatea nu este doar o stare politică, ci o stare de spirit. Acest guvern are misiunea de a face performanţă economică, de a mări veniturile românilor, de a creşte nivelul investiţiilor, păstrându-şi suveranitatea, adică independenţa în gândire”, a declarat Liviu Dragnea în plenul camerelor reunite.

„În 2016, guvernarea PSD-ALDE a început implementarea celui mai ambiţios program de guvernare din ultimii 27 de ani. Adversarii noştri au depus eforturi mari pentru a ne împidica să implementăm programul de guvernare”, a declarat Liviu Dragnea în plenul camerelor reunite.

El a subliniat că guvernul trebuie să performeze în spirit european, dar în folosul românilor.

De asemenea, Dragnea a adăugat că economia României este încă fragilă după perioada comunistă şi că este timpul ca această economie „să-şi primească porţia de oxigen”.

Liderul PSD i-a schițat un portret premierului desemnat: „Câteva cuvinte despre Viorică Dăncilă: Este un om civilizat, o femeie plăcută şi rezonabilă. Are o practică îndelunagată în Parlamentul European. I-am apreciat întotdeauna bună-creştere. Iubeşte dialogul şi este neconflictuală. Are avantajul de a fi stat nouă ani departe de politică românească. A respirat aerul occidental. S-a distanţat de modul românesc de a face politică, de multe ori dominat de mize mici şi interese personale”, a afirmat Dragnea. 

 Adresându-i-se Vioricăi Dăncilă, Dragnea a spus că este important ce va face de mâine încolo. „Dacă în mandatul dumneavoastră românii o vor duce mai bine, înseamnă că v-aţi îndeplinit misiunea”, a adăugat el.
Dragnea a fost aplaudat în mod ironic, la final, de parlamentarii USR. Ulterior, liderul PSD a părăsit sala și nu a asistat la discursurile opoziției.

ACTUALIZARE 15:20 Premierul desemnat Viorica Dăncilă prezintă Guvernul și programul de guvernare în plenul Parlamentului.

„Nicio altă instituţie, centru de putere, nu va mai putea spune Guvernului ce are de făcut”, dă asigurări Viorica Dăncilă. Ea a spus că va conduce un guvern politic, susţinut de majoritatea parlamentară şi că „această ţară trebuie condusă de cei aleşi, nu de cei numiţi”.

„Guvernul va răspunde pentru oportunitatea deciziilor sale exclusiv în faţa coaliţiei majoritare. Nicio altă instituţie, centru de putere nu va mai putea spune Guvernului ce are de făcut”, a afirmat Dăncilă.
„Am văzut în Parlamentul European că puterea şi opoziţia pot avea un dialog civilizat şi constructiv. Voi face tot ce îmi stă în putere pentru a convinge românii că nu au greşit atunci când au îndrăznit să creadă în România”, a continuat ea. 

Premierul desemnat, Viorica Dăncilă, a mai spus în plenul reunit, unde urmează votul de învestire a cabinetului său, că majorarea salariilor este calea pe care trebuie să meargă, susţinând că în 2020 salariul minim net pe economie va depăşi 300 de euro.

„Vreau că românii să aibă salarii cât mai apropiate de cele din Uniunea Europeană. Majorările salariale de anul trecut au redus cu 70% numărul medicilor care îşi depun dosare pentru plecarea din ţară. Această e calea pe care trebuie să mergem, să creştem salariile. În 2020, salariul minim net pe economie va depăşi 300 de euro”, a susţinut Dăncilă.
 
Ea a spus că trebuie continuată, de asemenea, majorarea punctului de pensie, iar inechităţile trebuie eliminate printr-o nouă lege a pensiilor.
 
În discursul său, Dăncilă s-a referit şi la reformarea administraţiei: „Suntem o ţară cu una dintre cele mai bune infrastructuri de IT din lume. Vreau că cele mai multe tranzacţii şi depuneri de documente să se facă prin mijloace online. Am în vedere reducerea birocraţiei prin simplificarea sistemului fiscal, reducerea sau comasarea numărului de taxe plătite. Am în vedere maxim 50 de taxe cu aplicare generală şi cât mai curând posibil”.

Viorica Dăncilă a mai spus că, atât timp cât va fi prim-ministru în România nu va fi introdusă nicio taxă nouă. „Cât timp voi fi prim-ministru nu voi introduce nicio taxă nouă în România. Chiar de săptămâna această vom renunţă la formularul 600 şi în perioadă următoare la toate celelalte. Un singur formular e propunerea noastră”, a declarat Dăncilă în plenul reunit.

Viorica Dăncilă a afirmat că, faţă de premierii care au precedat-o, are un avantaj: este pentru prima oară când programul de guvernare se bucură de un grad de cunoaştere atât de avansat: „Faţă de premierii care m-au precedat, eu am un avantaj – este pentru prima oară când programul de guvernare al unei majorităţi politice se bucură de un grad de cunoaştere atât de ridicat, atât în mediul politic, dar şi în presă, cât şi la nivelul populaţiei (…) E pentru prima oară când opoziţia urmăreşte la virgulă tot ce este scris în acest program şi sancţionează şi cea mai mică abatere. Aşadar, există o foarte bună cunoaştere a programului depus în Parlament şi de câtre cei de la putere, şi de către cei din opoziţie".

Premierul desemnat a susţinut că obiectivul său este ca în anul 2020 România să fie în prima jumătate a clasamentului celei mai puternice economii din Europa, astfel âncât tinerii să nu mai plece din ţară, iar cei care au plecat să îşi dorească să se întoarcă. 

ACTUALIZARE 15:00 Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat, luni, că parlamentarii acestui partid vor vota noul guvern PSD-ALDE, chiar dacă au unele nemulțumiri și au formulat unele critici. El a argumentat că nu s-a conturat o altă majoritate în Parlament, o alternativă, iar UDMR a votat deja de două ori același program de guvernare, astfel că i-ar fi greu să spună de ce nu ar face-o și a treia oară. Detalii aici.

Toți miniștrii au fost audiați și au primit aviz favorabil. Se așteaptă ședința în plen.

În condițiile anunțului făcut de UDMR, învestirea celui de-al treilea guvern din ultimele 13 luni nu va stârni niciun fel de emoție. Au votul asigurat.

ACTUALIZARE 14:00 Minoritățile au anunțat că parlamentarii din acest grup vor vota după conștiință. UDMR spune că își va anunța decizia la această oră, dar liderul Kelemen Hunor a spus că e greu de crezut că ceva poate să-i schimbe părerea în ultimul moment.

ACTUALIZARE 13:45 Toți miniștrii au fost audiați și avizați, cu excepția lui Tudorel Toader, care este audiat la această oră.

ACTUALIZARE 12:10 Șefii Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu și Liviu Dragnea, i-au transmis o scrisoare lui Klaus Iohannis în care îl anunță că au majoritatea necesară în Parlament și, deși votul de învestire în plen nu a trecut, îi cer să grăbească procedurile și să aibă loc chiar astăzi, la Cotroceni, ceremonia de depunere a jurământului de către noii miniștri. Până în prezent, au fost avizați 12 dintre cei 27 de miniștri.

Citește și ”De ce nu îi oprește nimeni pe Dragnea și pe Tăriceanu”

ACTUALIZARE 12:00 Toți miniștrii audiați până acum au fost avizați fără probleme, chiar dacă au existat și momente mai puțin plăcute, așa cum s-a întâmplat în cazul ministrului propus la Educație, ironizat de parlamentarii opoziției pentru că face frecvent greșeli în exprimare.

Citiți și:  Viitorul ministru al Educației: Umbrim valori ale învăţământului punând în evidenţă plagiatele

ACTUALIZARE 11:10 Întâlnire de urgenţă PNL-UDMR- Minorităţi. Liberalii vor să atragă şi alte voturi împotriva Cabinetului Dăncilă. Întâlnirea are loc în condițiile în care UDMR a făcut declarații critice la adresa programului de guvernare și încă nu a anunțat cum votează.

Citiți și: Cseke Attila: UDMR nu este o anexă a PSD-ALDE. Programul de guvernare conţine greşeli elementare

ACTUALIZARE 11:00 Deși audierile curg pe bandă rulantă, există un decalaj în program și nu este sigur că se vor termina în timp util pentru ca votul în plen să aibă loc la ora prevăzută, 15:00.

ACTUALIZARE 10:50 Și Carmen Dan a primit aviz favorabil pentru Ministerul de Interne. Este deja al optulea ministru avizat, după ce și Ana Birchall, vicepremier pentru parteneriatele strategice, a fost audiată și a primit voturile de încuviințare din partea parlamentarilor. De asemenea, ministrul propus pentru preluarea portofoliului Turismului, Bogdan Gheorghe Trif, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului. Trif a fost validat cu 38 voturi pentru şi 13 împotrivă.

ACTUALIZARE 10:30 Ministrul propus pentru preluarea portofoliului Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan Radu Oprea, a primit aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate a Parlamentului. Oprea a fost validat cu 32 voturi pentru, 13 împotrivă şi nicio abţinere. 

ACTUALIZARE 9:42 Au fost avizați și Anton Anton, propus pentru Ministerul Energiei, și Teodor Meleșcanu, la Externe.

ACTUALIZARE 9:00. Rovana Plumb, ministrul pentru fonduri europene (PSD), a primit aviz pozitiv din partea comisiei de specialitate, cu 18 voturi pentru și 11 împotrivă. 

Rovana Plumb, pentru care Camera Deputaţilor a respins cererea DNA de începere a cercetării penale în dosarul Belina, este una dintre propunerile criticate ale guvernului Dăncilă.

Audierea a fost marcată de câteva intervenţii ale grupului USR privind timpul scurt alocat şi prezentarea prea lungă făcută de Plumb a proiectului său.

Plumb a spus că între priorităţile programului de guvernare a coaliţiei PSD-ALDE se numără „realizarea unei creşteri economice inteligent sustenabil care va crea premisele unui stat puternic, care să asigure o extindere a clasei de mijloc”, iar miza majoră este creşterea investiţiilor.

„România are la dispoziţie pentru 2014 - 2020 o alocare de 42,3 miliarde de lei, asigurată prin fondurile europene”, iar suma dispusă pentru a fi cheltuită până în 2023 este de 23 miliarde de euro, a precizat luni Rovana Plumb.

Ea a adăugat: „Pentru 2018, îmi propun şi ne-am propus să cerem la rambursare Comsiei Europene suma de 1,7 miliarde de euro, să deschidem toate liniile de finanţare, să sprijinim beneficiarii şi să îi asistăm pe toată perioada de implementare a proiectelor, să avem un dialog constant cu partenerii sociali, organizaţiile nonguvernamentale şi să continuăm procesul de simplificare început în 2017”.

„Vom deschide toate liniile de finanţare”, a continuat Plumb. În februarie, a spus ea, vor începe apelurile pentru burse ce vor fi alocate studenţilor din medii nefavorabile şi doctoranzi, care vor avea valoarea de 400 de euro/student.

În plus, ea a menţionat deschiderea liniei de finanţare pentru dezvoltarea antreprenorială în domeniul social.


ACTUALIZARE 09:04. Dănuţ Andruşcă, ministrul economiei (PSD), a fost avizat favorabil. A primit 42 de voturi pentru din partea comisiei. 

Deputatul PSD de Neamţ Dănuţ Andruşcă, avizat în funcţia de ministru al Economiei în Comisia pentru Politică Economică din Senat, a declarat luni, după audieri, că printre obiectivele sale se numără crearea de locuri de muncă mai bine plătite şi susţinerea producătorilor, iar mai multe detalii pot fi găsite în programul de guvernare.

Andruşcă a fost avizat cu 42 de voturi pentru, 18 voturi împotrivă şi nicio abţinere. 

Andruşcă a fost director general la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN) Drobeta Turnu Severin, dar şi administrator special al Cuprumin. Între 2014-2015 a devenit consilier al unui secretar de stat în Ministerul Economiei, iar între 2014-2016 a fost preşedintele board-ului Conversmin şi administrator special la Cuprumin.


Noul Cabinet condus de Viorica Dăncilă este format din 28 de membri, având în componenţă - o noutate - patru vicepremieri, faţă de trei câţi erau în precedentul guvern. Astfel, ministrul Dezvoltării Regionale, Paul Stănescu, şi ministrul Mediului, Rovana Plumb, vor fi şi vicepremieri. De asemenea, vor fi doi vicepremieri fără portofoliu ministerial: Ana Birchall (vicepremier pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României) şi Viorel Ştefan.

LISTA GUVERNULUI DĂNCILĂ

Viorica Dăncilă - prim-ministru (PSD)

Paul Stănescu - viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene (PSD)

Graţiela Leocadia Gavrilescu - ministrul mediului (ALDE ), vicepremier

Viorel Ștefan   – viceprim-ministru (PSD) 

Ana Birchall – viceprim-ministru  pentru implementarea parteneriatelor strategice

Rovana Plumb, ministrul pentru fonduri europene (PSD)

Carmen Daniela Dan  - ministrul afacerilor interne (PSD)

Teodor - Viorel Meleşcanu - ministrul afacerilor externe (ALDE)

Mihai - Viorel Fifor - ministrul apărării naționale (PSD)

Eugen Teodorovici - ministrul finanţelor publice (PSD)

Tudorel Toader- ministrul justiţiei (independent, susţinut de ALDE)

Petre Daea - ministrul agriculturii și dezvoltării rurale (PSD)

Valentin Popa - ministrul educaţiei naționale (PSD)

Lia - Olguța Vasilescu - ministrul muncii și justiției sociale (PSD)

Dănuţ Andruşcă - ministrul economiei (PSD)

Anton Anton  - ministrul energiei (ALDE)

Lucian Şova - ministrul transporturilor (PSD)

Radu Oprea  - ministrul pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat (PSD)

Sorina Pintea - ministrul sănătății (PSD)

George Ivaşcu - ministrul culturii și identității naționale (PSD)

Ioan Deneş - ministrul apelor şi pădurilor (PSD)

Nicolae Burnete - ministrul cercetării și inovării (PSD)

Bogdan Cojocaru - ministrul comunicațiilor și societății informaționale (PSD)

Ioana Bran  - ministrul tineretului și sportului (PSD)

Bogdan Trif - ministrul turismului (PSD)

Natalia Intotero- ministrul pentru românii de pretutindeni (PSD)

Viorel Ilie - ministrul pentru relaţia cu Parlamentul (ALDE)

Victor Negrescu - ministrul delegat pentru afaceri europene (PSD)

Miniștrii controversați

Toţi cei 27 de miniştri şi vicepremieri urmează să fie audiaţi în comisiile parlamentare, începând de la ora 8:00, pentru fiecare fiind alocate doar 30 de minute. Oricum, avizele comisiilor sunt consultative, însă, de-a lungul timpului, atunci când o persoană nominalizată a fost respinsă, aceasta a fost înlocuită, fiind făcută o nouă propunere.

Până acum, desemnarea senatorului Radu Oprea la Mediul de Afaceri, trimis în judecată pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, şi a rectorului Valentin Popa la Educaţie, care a făcut o serie de greşeli de limbă de-a lungul timpului, au fost cele mai criticate, însă PSD nu renunţă la nominalizarea acestora.

Şi revenirea în Guvern a Rovanei Plumb, pentru care Camera Deputaţilor a respins cererea DNA de începere a cercetării penale în dosarul Belina, a stârnit reacţii critice.

Cum votează partidele

Deocamdată, PSD şi ALDE se pot baza pe voturile propriilor parlamentari şi aşteaptă şi decizia UDMR, a cărei conducere se va întruni luni dimineaţă.

Liderii UDMR au avut săptămâna trecută o întâlnire cu premierul desemnat, Viorica Dăncilă, şi cu liderii PSD, la finalul căreia Kelemen Hunor a declarat că i-a plăcut că Dăncilă a răspuns la toate întrebările, inclusiv la cele tehnice, legate de agricultură, puse de membrii formaţiunii, fără să se uite la preşedintele PSD, Liviu Dragnea. Liderul UDMR a mai declarat că „tot ceea ce s-a vehiculat în presă despre Viorica Dăncilă nu s-a dovedit".

Sâmbătă seara, la Târgu Mureş, la Conferinţa Tineretului Maghiar (MIERT), Kelemen Hunor a afirmat însă că programul de guvernare pare a fi scris „la Ministerul Agriculturii, între două beri”. În replică, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că speră ca UDMR să susţină învestirea Guvernului şi că programul de guvernare este, în linii mari, acelaşi cu cel votat anterior. Şi ministrul Agriculturii, Petre Daea, i-a replicat lui Kelemen Hunor: „Acolo (la Ministerul Agriculturii - n.r.)  e sediul materiei. Acolo e orzoaica pentru bere, acolo este industria alimentară. În 1968 m-am îmbătat şi, dacă mă gândesc, şi acum mi-e rău”.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că liberalii vor vota împotriva învestirii noului Guvern, iar miniştrilor propuşi să facă parte din Cabinetul Dăncilă „le vor face viaţa grea” la audierile din comisiile parlamentare de specialitate, cu întrebări pe subiecte extrase din promisiunile electorale.

„Deci vom vota împotriva învestirii acestui Guvern. Că vom continua comunicarea, dialogul şi încercarea de a convinge oricare parlamentar din actuala majoritate. Facem apel către parlamentarii minorităţilor UDMR, şi de asemenea către parlamentarii care mai au capul pe umeri şi mai au un pic de sensibilitate faţă de soarta României să voteze împotriva investirii acestui Guvern”, a declarat duminică seară liderul liberal Ludovic Orban.

De asemenea, Orban a spus că le-a solicitat parlamentarilor PNL să nu accepte limitarea termenului de audiere în comisii a miniştrilor.

„Este inadmisibil să reduci la 30 de minute audierea unui ministru. Este o bătaie de joc,  în care 20 de minute reprezintă prezentarea ministrului. Eu cred ca miniştrii aceştia sunt atât de habarnişti , atât de paraleli cu domeniul pe care urmează să îl conducă, încât le este frică să nu se facă de râs în cazul în care parlamentarii opoziţiei sunt lăsaţi să pună întrebări de substanţă, întrebări serioase, întrebări care să releve cunoaşterea domeniului de activitate şi mai ales gradul de înţelegere al obiectivelor asumate în acest program de guvernare”, a declarat Orban. 

USR a anunţat, de asemenea, că parlamentarii săi vor vota împotriva învestirii Guvernului Dăncilă, argumentând că acesta este compus din oameni slab pregătiţi şi cu probleme de integritate.

Şi liderii PMP au criticat programul de guvernare şi lista miniştrilor propuşi.

Votul pentru Guvern şi programul de guvernare va fi secret, exprimat cu bile, iar pentru învestirea Cabinetului sunt necesare 233 de voturi favorabile. PSD şi ALDE au 243 de senatori, iar la astfel de voturi, deşi sunt considerate secrete, de fiecare dată social-democraţii au parlamentari care stau lângă urne, iar colegii le arată bilele când le introduc în urne, pentru a fi siguri că decizia partidului este respectată şi că nimeni nu trădează.

STRUCTURA PARLAMENTULUI
Total parlamentari: 464
Pentru învestirea Guvernului: 233 parlamentari
Puterea în Parlament:

PSD: 219 aleşi
ALDE: 24 de aleşi
Total: 243 deputaţi şi senatori

Opoziţia în Parlament:
PNL: 97 de aleşi
USR: 41 de aleşi
PMP: 24 de aleşi
Total: 162 deputaţi şi senatori

Alte grupuri:
UDMR: 30 de aleşi
Minorităţi: 17 aleşi
Neafiliaţi: 12 aleşi
Total: 59 deputaţi si senatori.

(surse: News.ro, Digi24, Agerpres)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri