Guvernul investește 13 miliarde de euro în modernizarea infrastructurii de energie. Ciucă: Să putem să protejăm cetăţenii şi economia

Data publicării:
ciuca virgil popescu
Foto: Guvernul României/ Facebook

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că implementarea proiectelor finanţate prin Fondul de modernizare destinat dezvoltării şi modernizării infrastructurii energetice naţionale reprezintă un obiectiv important al Guvernului în vederea realizării independenţei energetice a ţării noastre.

Şeful Executivului a participat, luni, la Palatul Victoria, la ceremonia de semnare a unor contracte finanţate din Fondul pentru modernizare destinate dezvoltării şi modernizării infrastructurii energetice naţionale.

„Este un demers pe care îl vom continua, ţinând cont de măsurile care au fost luate la nivelul Guvernului, astfel încât să putem să întreprindem toate demersurile, astfel încât să realizăm dezvoltarea, atât a sistemelor de producere a energiei electrice, cât şi a infrastructurii sistemului energetic, astfel încât să putem să ne atingem obiectivul de a realiza independenţa energetică.

Fondul de modernizare, în valoare de 13 miliarde de euro, este o sursă pe care trebuie să o valorificăm. Şi, în acest moment, dincolo de măsurile pe care le-am luat, astfel încât să putem să protejăm cetăţenii şi economia, este foarte important să punem în valoare şi să punem la treabă banii pe care-i avem în Fondul de modernizare, astfel încât să putem să modernizăm şi să dezvoltăm sistemul energetic actual”, a declarat Nicolae Ciucă, citat de Agerpres.

El şi-a exprimat convingerea că planurile guvernamentale privind modernizarea infrastructurii energetice vor fi duse la bun sfârşit de către Ministerul Energiei şi celelalte instituţii responsabile.

„Sunt convins că, aşa cum ştiu că sunt în pregătire proiectele viitoare pentru dezvoltarea capacităţilor de producere a energiei regenerabile, a tuturor măsurilor care au fost luate astfel încât să realizăm obiectivele asumate, de tranziţie energetică, Ministerul Energiei împreună cu celelalte instituţii responsabile vor duce la bun sfârşit, astfel încât, planurile pe care noi le-am asumat să poată să fie îndeplinite.

Ca atare, vă mulţumesc pentru demersurile pe care le-aţi făcut şi dorim foarte mult să vedem în practică cum se realizează toate aceste obiective. Sunt în continuare fonduri la dispoziţie, sunt nevoi pe măsură, ca atare, e nevoie de un efort la fel de susţinut, atât la nivelul Ministerului Energiei, cât şi a structurilor responsabile din sistemul energetic românesc”, a mai declarat Ciucă.

La ceremonie au mai participat ministrul Energiei, Virgil Popescu, secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu, şi preşedintele Directoratului Transelectrica, Gabriel Andronache.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri