Guvernul pregătește hotărârea pentru prelungirea stării de alertă. Ce spune premierul despre carantinarea unor mari orașe

Data publicării:
restrictii coronavirus in timisoara
Foto: INQUAM Photos/Cornel Putan

Prim-ministrul României a anunțat, luni, că Guvernul pregătește hotărârea de guvern pentru prelunigrea stării de alertă cu 30 de zile. Acesta a precizat că nu vor fi introduse restricții suplimentare.

„Ştiţi foarte bine că starea de alertă se instituie pe 30 de zile şi se prelungeşte printr-o hotărâre de guvern pentru o perioadă de maxim 30 de zile. Pregătim hotărârea de guvern pentru prelungirea stării de alertă. În ceea ce ne priveşte, nu ne dorim să luăm alte măsuri care să instituie alte restricţii. Vrem ca situaţia să evolueze în bine, ca numărul de infectări să scadă şi, treptat, pe măsură ce scade numărul de infectări, să revenim treptat, treptat la o activitate cât mai aproape de normal”, a declarat prim-ministrul, potrivit Agerpres.

Întrebat despre posibila carantinare a Capitalei, premierul a explicat: „În ceea ce priveşte decizia de carantinare a unor mari oraşe sau a Capitalei, este o decizie mai dificil de luat, pentru că sunt extrem de multe considerente legate de carantină”.

„Noi nu ne dorim să ajungem aici, obiectivul nostru este acela de a stăvili creşterea numărului de cazuri. De altfel, în Bucureşti a existat o tendinţă ascendentă, dar o tendinţă ascendentă care nu s-a încadrat în specificul marilor metropole din alte ţări europene, unde progresia a fost mai degrabă geometrică”, a mai spus acesta.

Premierul a subliniat că o decizie de carantinare a Bucureştiului este una care se ia de către specialişti în sănătate publică.

„Este o decizie care se ia de specialişti în sănătate publică, de epidemiologi, de infecţionişti şi nu mă hazardez eu să dau o dată”, a precizat el.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri