Guvernul a modificat Codul silvic, prin ordonanță de urgență, ca să poată reorganiza Romsilva

Data actualizării: Data publicării:
romsilva sigla
Romsilva. Inquam Photos / Octav Ganea

Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanță de urgență care modifică un alineat al unui articol din Codul silvic, care permite Executivului să ia, prin hotărâre, măsuri de reorganizeze a Romsilva, la propunerea Autorității publice centrale pentru silvicultură. Demersul a fost necesar ca să poată fi implementat jalonul 24 din PNRR.

ACTUALIZARE 10.56 „Prin modificarea adusă Codului silvic este creat temeiul legal pentru organizarea și funcționarea, precum și măsurile de reorganizare a Romsilva, care este aprobată prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor”, a transmis Guvernul, într-un comunicat de presă.

Adoptarea ordonanței de urgență este justificată de necesitatea corectării cadrului juridic existent pentru implementarea corespunzătoare a Jalonului 24 din Planul Naţional de Redresare și Reziliență al României.

Totodată, actul normativ creează premisele unei gestionări durabile ale fondului forestier proprietate publică a statului administrat de Romsilva.

Știrea inițială

Proiectul de ordonanță de urgență modifică alin.(2) al art. 32 din Legea 331/2024 privind Codul Silvic după cum urmează: „Măsurile de organizare şi funcţionare, precum şi de reorganizare ale Romsilva se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Autorităţii”.

Citește și: A fost ales noul director interimar al Romsilva. Cine este Jean Vişan

Conform Codului silvic, Autoritatea publică centrală pentru silvicultură, denumită Autoritatea, este organizată şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale şi reprezintă autoritatea de stat în domeniul silviculturii cu rol de implementare, reglementare, coordonare şi control.

În forma actuală a articolului 32 din Codul silvic, în maximum 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii, „la propunerea Autorităţii, Guvernul, prin hotărâre, va adopta Regulamentul de organizare şi funcţionare al Romsilva”, care este publicată în Monitorul Oficial.

Citește și: Diana Buzoianu a propus reducerea indemnizaţiei pentru membrii CA al Romsilva la mai puțin de jumătate din valoarea actuală

În nota de fundamentare a proiectului de OUG sunt invocate obligaţiile prevăzute în PNRR, respectiv prin implementarea activităţilor din Componenta C2 - Pădurea şi protecţia biodiversităţii.

„Considerând că România se confruntă cu o situaţie extraordinară determinată de presiunea timpului şi de riscul pierderii finanţării europene, adoptarea de urgenţă a prezentului act normativ devine indispensabilă pentru corectarea cadrului juridic existent pentru implementarea în mod corespunzător a jalonului 24 din PNRR. Prin modificarea propusă prin proiectul de act normativ se creează temeiul pentru organizarea, reorganizare, restructurarea, precum şi pentru funcţionarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva”, spune în nota de fundamentare a proiectului de OUG.

Citește și: O nouă gaură în bugetul Romsilva: Cabane și pensiuni cu pierderi de milioane de lei anual. Veniturile și cheltuelile, ținute la secret

Această ordonanță de urgență trebuia adoptată de Guvern, în ședința de joi, însă nu avea toate avizele necesare de la toate ministerele, a explicat purtătoarea de cuvânt a Executivului Ioana Dogioiu.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât a ajuns să coste școala privată în România în 2026. Harta taxelor din marile orașe
Digi FM
Duminica Tomii 2026, sărbătoare cu cruce roșie în calendarul ortodox. Ce este bine să NU faci în ultima zi a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta Loredana Groza când a câștigat Festivalul de la Mamaia din ‘86. Fanii au reacționat: „De ce a...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
La ce pensie poți spera dacă ai muncit 35 de ani pe salariul minim? Dar dacă ai avut salariul mediu?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dormi 7-8 ore pe noapte, dar tot ești obosit? Explicația unui specialist și sfaturile lui pentru un somn mai...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Robert De Niro și Ben Stiller, schimb de replici despre Ariana Grande. „Probabil cea mai talentată parteneră...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...