Guvernul va cumpăra un avion cu 12 locuri pentru preşedinte, premier şi demnitari

Data publicării:
sediul guvernului mediafax-8

Potrivit Mediafax, acesta a arătat că România este singura ţară din UE care nu are aeronavă oficială, iar pentru astfel de zboruri este închiriată o aeronavă de dimensiuni mai mari de la Tarom.

V. Ponta a susţinut că astfel costul deplasărilor oficiale este foarte mare, iar oricum, din această toamnă, aeronava respectivă va intra în reparaţii.

„De zece milioane - treisprezece sunt puse în buget - încercăm să avem o aeronavă de 12 locuri care să reducă costurile de deplasare ale preşedintelui, primului-ministru, preşedinţii celor două Camere şi ale miniştrilor, aşa cum au toate ţările din zonă, toate mult mai mici decât România. Ne costă mult mai mult să mergem de fiecare dată cu aeronavă închiriată", a declarat Victor Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat marţi că şi-a anulat deplasarea la sesiunea la nivel înalt a Adunării Generale a ONU de la New York din „motive bugetare”.

"Vreau să vă spun că şi eu am anulat zborul la sesiunea plenară a ONU exact din motive bugetare, dacă cineva are o curiozitate de ce nu mai plec în Statele Unite în septembrie. Din acest motiv", a afirmat șeful statului, la întâlnirea de la Palatul Cotroceni cu ambasadorii români. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri