Guvernul vrea să îi dea fostului președinte Traian Băsescu o locuinţă provizorie până când reşedinţa îi este renovată

Data publicării:
TRAIAN BASESCU - presidency

Acordarea unei locuinţe provizorii va fi posibilă cu schimbarea cadrului legal, au arătat sursele.

În urmă cu o lună, Guvernul a decis ca vila RA-APPS din cartierul Primăverii în care a locuit până în acest an Mioara Roman, fosta soţie a lui Petre Roman, să îi fie atribuită fostului preşedinte Traian Băsescu spre utilizare ca reşedinţă.

Imobilul necesită însă unele reparaţii şi lucrări de renovare, care încă sunt în executare.

Conform legii, Traian Băsescu trebuia să părăsească vila Lac 3 în maximum 60 de zile de la încheierea mandatului prezidenţial, respectiv până la 21 februarie.

La acel termen, surse oficiale au declarat agenţiei Mediafax că fostul preşedinte Traian Băsescu se va muta din vila Lac 3 după ce lucrările de reparaţie şi renovare a vilei care i-a fost atribuită recent de Guvern ca reşedinţă vor fi finalizate.

În decembrie, Guvernul a decis ca preşedintelui Klaus Iohannis să îi fie acordată Vila Lac 2 drept reşedinţă oficială, acesta urmând însă să folosească imobilul respectiv doar temporar, iar ulterior să se mute în Vila Lac 3, după ce aceasta va fi eliberată de Băsescu.

Legea stabileşte că persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de folosinţa gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar, de o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată preşedintelui în exerciţiu, de pază şi protecţie, precum şi de folosinţa gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază.

Legea mai prevede că locuinţa de protocol nu poate fi reşedinţa pe care titularul a avut-o ca preşedinte în funcţie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri