IGNORAT. Darius Vâlcov aşteaptă şi acum răspunsurile la şase întrebări adresate anterior Guvernului

Data publicării:
darius valcov-Mediafax Foto-Victor Ciupuliga

 

(FOTO Mediafax)

Darius Vâlcov, senator PSD, a întrebat-o, în scris, pe Ioana Maria Petrescu, ministrul Finanţelor, despre strategia la care va apela Ministerul Finanţelor pentru a preveni şi descuraja munca "la negru" sau pentru a încuraja transformarea ei în muncă cu forme legale, scrie Mediafax.

"Fenomenul muncii la negru rămâne unul de proporţii nu numai în România, ci şi la nivel european", a arătat Vâlcov în documentul adresat Ministerului de Finanţe, menţionând că, oficial, acest fenomen nu este monitorizat, dar datele care s-au vehiculat în presă în ultimii ani "indică faptul că unul din trei angajaţi lucrează fără forme legale".

"Astfel, şapte la sută dintre români au recunoscut că primesc o parte din remuneraţie "în plic", faţă de media Uniunii Europene de trei la sută", a precizat Vâlcov.

Potrivit lui Darius Vâlcov, consecinţele muncii "la negru" sunt "expunerea lucrătorilor la condiţii de muncă periculoase şi la câştiguri mai mici", precum şi privarea Guvernului de venituri.

"Având în vedere situaţia expusă, vă întreb, doamna Ministru, care este strategia la care va apela Ministerul Finanţelor Publice pentru a preveni şi a descuraja munca la negru sau pentru a încuraja transformarea ei în muncă cu forme legale?", a întrebat Vâlcov.

În celelalte întrebări adresate Guvernului, Darius Vâlcov, senator PSD, s-a interesat despre data când se va implementa programul de corespondenţă electronică între MF şi agenţii economici, cum pot fi redresate şi menţinute pe piaţă firmele ameninţate de insolvenţă şi dacă se poate efectua sprijin financiar în cadrul Programului Rabla, în funcţie de raportul existent între norma de poluare a autovehiculului casat şi cel care urmează a fi cumpărat.

De asemenea, Vâlcov a mai vrut să ştie dacă se poate standardiza, la nivel naţional, formatul facturii la electricitate pentru consumatorii casnici din România, dar şi care sunt soluţiile eficiente pe care le va implementa Ministerul Educaţiei Naţionale "în scopul prevenirii şi stopării abandonului şcolar".

Pentru toate cele şase întrebări adresate Guvernului, în luna iunie, Vâlcov a solicitat răspuns în scris, pe care încă nu l-a primit.

În mandatul său de senator, Darius Vâlcov a avut 34 de întrebări adresate Guvernului legate de diverse teme, de la programele Ministerului Sănătăţii pentru prevenirea, reducerea şi combaterea mortalităţii cauzate de cancerul de col uterin, la când vor primi pensionarii care au lucrat în grupa I de muncă indemnizaţia completă cuvenită pentru activitatea prestată. El a avut, de asemenea, 11 interpelări, 27 de declaraţii politice şi 68 de iniţiative legislative.

Darius Vâlcov va ocupa funcţia de ministru delegat pentru Buget, ceremonia depunerii jurământului de învestitură urmând să aibă loc, miercuri, la ora 18,00, la Palatul Cotroceni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri