Ilie Bolojan a anunțat când va avea loc rectificarea bugetară

Data publicării:
ilie bolojan la sedinta de guvern
Foto: gov.ro

Rectificarea bugetară se va face peste două săptămâni, cel mai târziu în prima jumătate a lunii septembrie, a anunțat prim-ministrul Ilie Bolojan.

„Trebuie să ne reducem cheltuielile, de aceea venim cu aceste pachete care vin şi reduc cheltuieli. De exemplu, în administraţia publică locală, dar trebuie să o facem exact după aceeaşi logică şi în administraţia centrală. Şi în ultimul rând, o provocare foarte mare este să ne prioritizăm şi să ne eşalonăm investiţiile. E foarte important să le ţinem, cât mai multe, (...) înseamnă condiţii de dezvoltare în viitor, dar ca să faci toate aceste lucruri, e o mare provocare şi pe lângă problemele pe care le avem, deci trebuie să mişcăm şi pe acest domeniu. Şi atunci foarte deschis, în concluzie, avem nevoie să venim cu o rectificare de buget. Această rectificare se va face peste două săptămâni, cel mai târziu în prima jumătate a lunii septembrie, în aşa fel încât acolo unde este nevoie de bani suplimentari, să direcţionăm bani, iar acolo de unde putem face economii, să economisim bani”, a declarat Ilie Bolojan miercuri seară, la Antena 3 CNN, potrivit Agerpres.

Întrebat câţi bani lipsesc de la buget în momentul de faţă, premierul a răspuns că „trebuie să gestionăm câteva miliarde de lei în aşa fel încât să putem să trecem de această perioadă dificilă”.

„Acest an şi anul viitor sunt ani dificili din două motive. Pentru că în prima jumătate a acestui an nu am făcut practic nimic ca să corectăm deficitele. Am făcut doar la jumătatea anului, deci luna trecută. Şi efectele pe anul acesta nu se văd foarte mult, pentru că toate măsurile, unele intră de la 1 ianuarie, unele au intrat de la 1 august. Deci nu avem efecte foarte mari anul acesta. Dar avem presiunea de investiţii foarte mare. Şi vedeţi discuţiile în spaţiul public despre continuarea investiţiilor în toate localităţile din România”, a mai afirmat premierul Bolojan.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Maria Dragomiroiu, mesaj emoționant la 16 ani de la moartea Mădălinei Manole: „Ești în rugăciunile mele în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Anca Țurcașiu când nu este pe scenă. Imaginile inedite făcute publice i-au cucerit pe fani: „Ca la 20...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
La 14 ani de la divorțul de Tom Cruise, Katie Holmes pare că iubește din nou. Cine este bărbatul cu care a...
Adevarul
Tot mai mulți români cer băncilor înapoi comisioanele și dobânzile. Cum îți poți recupera banii fără proces
Newsweek
250 lei ajutor la pensie într-un județ. Lista bonusurilor oferite pensionarilor în 2026. Cine ia 500 lei?
Digi FM
Reactivarea lui Dragnea aruncă în aer conducerea PSD. Ultimele zile ale lui Sorin Grindeanu la șefia...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...