Ilie Bolojan a numit-o consilier prezidenţial pe Ana Birchall. Domeniul de care se va ocupa

Data actualizării: Data publicării:
Ana Birchall
Ana Birchall. Foto: Inquam Photos/George Călin

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, a numit-o pe Ana Birchall în funcţia de consilier prezidenţial, începând cu data de 1 mai. Ea va avea atribuţii şi responsabilităţi legate de implementarea parteneriatelor strategice ale României.

 

Birchall, fost ministru și fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024, va activa în cadrul Departamentului Politică Externă, Parteneriate Strategice şi Românii de Pretutindeni din Administraţia Prezidenţială şi va avea atribuţii şi responsabilităţi pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Ana Birchall a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti la mijlocul anilor 90, apoi a continuat studiile în SUA, unde a obţinut titlul de doctor la Universitatea Yale, una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ din lume. Ulterior, a profesat la o mare firmă de avocatură din New York. S-a întors în România în timpul guvernării Năstase, fiind angajată în Ministerul de Externe, unde s-a ocupat de negocierile pentru aderarea la UE.

A ocupat funcţia de consilier pe probleme de politică externă în Senat şi a condus departamentul de educaţie al PSD.

În 2012, a devenit consiliera premierului Victor Ponta, apoi deputat de Vaslui în două legislaturi. A ocupat funcția de ministru pentru Afaceri europene și ministru al Justiției.

După primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2019, Ana Birchall a fost exclusă din PSD.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
MGK dezvăluie calvarul prin care a trecut pentru tatuajul care îi acoperă aproape tot corpul: "Pielea mea...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Istoria fascinantă a fotbalului. De la lupte violente pe maidane, la un fenomen global
Newsweek
Tomac anunță că pensiile cresc de la 1 ianuarie 2027. Cât va ajunge pensia medie în România?
Digi FM
Ce băiat mare au Adrian Enache și Iuliana Marciuc! David a terminat anul doi de facultate în Olanda și vine...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Gestul uriaș al lui Spielberg: a renunțat la „Harry Potter” pentru a îndeplini una dintre ultimele dorințe...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme