Ilie Bolojan merge în vizită oficială în Austria. Premierul se va întâlni și cu Viktor Orban, la Budapesta

Data publicării:
ilie bolojan face declaratii
Ilie Bolojan. Foto: Inquam Photos / George Călin

Premierul Ilie Bolojan va face, miercuri şi joi, o vizită oficială la Viena, în Austria, unde se va întâlni cu cancelarul federal al Austriei, Christian Stocker, şi mai mulţi miniştri şi va participa la o recepţie de Ziua Naţională a României. Anterior, Bolojan se va întâlni, la Budapesta, cu premierul ungar, Viktor Orban.

„Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, va efectua o vizită oficială la Viena, Austria, în perioada 3-4 decembrie, la invitaţia omologului austriac. În cadrul vizitei, prim-ministrul va avea întâlniri cu Cancelarul Federal al Austriei, Christian Stocker, care va fi însoţit de ministrul federal pentru Europa, Integrare şi Familie, Claudia Plakolm, ministrul federal al Economiei, Energiei şi Turismului, Wolfgang Hattmannsdorfer, şi ministrul federal al Finanţelor, Markus Marterbauer”, a anunţat, marţi seară, Guvernul.

Potrivit sursei citate, programul vizitei include discuţii în format tête-à-tête, convorbiri în plen, precum şi un dejun de lucru oferit de cancelarul austriac, la care vor participa reprezentanţi ai companiilor româneşti şi austriece. De asemenea, prim-ministrul va participa la recepţia de Ziua Naţională a României, organizată de Ambasada României în Austria.

„Obiectivul principal al vizitei este consolidarea relaţiilor bilaterale, atât în plan politico-diplomatic, cât şi economic şi o coordonare mai strânsă în plan regional şi european, având în vedere provocările actuale din regiunea noastră. Cooperarea în sectorul economic va viza şi alte domenii cu potenţial de creştere a investiţiilor pe ambele pieţe”, au adăugat reprezentanţii Guvernului, potrivit News.ro. 

Discuţiile vor aborda şi sprijinul Austriei în procesul de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

De asemenea, o atenţie specială va fi acordată cooperării în domeniul energetic.

„Asigurarea unor preţuri accesibile ale energiei electrice pentru populaţie şi competitive pentru companii rămâne, pe lângă securitatea energetică, o prioritate majoră pentru Guvernul României. Un element important în această direcţie îl reprezintă îmbunătăţirea interconectării în sectorul energiei electrice între statele din regiunea noastră, subiect pe care premierul Ilie Bolojan îl va aborda cu cancelarul federal Christian Stocker. Pentru a face progrese reale, este însă esenţial să avem un dialog deschis şi cu vecinii direct implicaţi şi afectaţi de funcţionarea actuală a interconectărilor în sectorul energiei electrice”, a transmis executivul.

Astfel, în drum spre Viena, premierul Ilie Bolojan va avea o întâlnire, la Budapesta, cu premierul Ungariei, Viktor Orban, cu participarea liderului UDMR, Kelemen Hunor. Va fi discutată cooperarea între România, Ungaria şi Austria pentru dezvoltarea interconectărilor în sectorul energiei electrice.

În Austria, premierul va fi însoţit de Bogdan Ivan, ministrul Energiei, Oana Ţoiu, ministrul Afacerilor Externe, Mihai Jurca, şeful Cancelariei prim-ministrului şi Dragoş Hotea, secretar de stat.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Ionel Arsene și ce avere avea înainte să fugă din România. Reacția lui Sorin Grindeanu după...
Digi FM
Mihai Trăistariu, dezamăgit de litoralul din Bulgaria: „Mâncarea nu-i bună de nimic. La hotel am găsit pânză...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ștefan Stan, mărturisiri despre despărțirea de mama fiicelor sale: „Nu găsim cale de mijloc, comunicarea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița Kaylee Hottle, cunoscută din „Godzilla vs Kong”, a murit. Avea 18 ani
Adevarul
Două modele AI dezvoltate de compania OpenAI au scăpat de sub control și au atacat cibernetic o altă firmă de...
Newsweek
Parlamentarii, 6.200 lei pensie specială pentru 2 mandate. Pensia contributivă după 35 ani munciți, 2.800 lei
Digi FM
Exclusiv la matinalul Digi FM: Cum a ajuns Miresic să încaseze patru bătăi la propria nuntă!
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Vrei să îți iei câinele sau pisica în concediu? Ce recomandă medicii veterinari înainte de drum
Film Now
Câți bani a strâns fiul Priscillei Presley după ce a cerut donații pe internet pentru afacere: Va trebui să...
UTV
MrBeast s-a căsătorit în secret cu Thea Booysen. Nunta a durat o săptămână și a avut loc pe o insulă privată...