Ilie Bolojan: „Ne propunem să aprobăm bugetul până la sfârșitul săptămânii. E construit într-un context dificil”

Data publicării:
ilie bolojan la masa din sedinta de guvern
Premierul Ilie Bolojan la o ședință a Executivului. Foto: gov.ro

Premierul Ilie Bolojan anunță că proiectul de buget va fi aprobat de Guvern și trimis Parlamentului până la finalul acestei săptămâni. Șeful Executivului susține că proiectul trebuie să țină cont de mai multe provocări, printre care reducerea deficitului, menținerea investițiilor și costul ridicat al dobânzilor.

„Ministerul de Finanțe a publicat proiectul de buget. Ne propunem ca până la sfârșitul săptămânii să fie aprobat de Guvern și trimis Parlamentului pentru adoptare.

Bugetul pentru acest an este construit într-un context economic dificil și trebuie să răspundă simultan mai multor provocări. Guvernul trebuie să reducă deficitul bugetar, să mențină un nivel ridicat al investițiilor, să gestioneze costul ridicat al dobânzilor, să eficientizeze administrația publică și, în același timp, să pună economia pe baze mai sănătoase. Acestea sunt cele cinci mari provocări care definesc bugetul din acest an”, a transmis premierul, printr-o postare pe Facebook. 

Șeful Executivului susține că „prima mare provocare este reducerea deficitului bugetar”, pentru a ajunge la 6,2% din PIB (principalele prevederi ale proiectului de buget pot fi consultate AICI):

„Este un efort al întregii economii și al întregii societăți. Reducerea deficitului bugetar înseamnă apropierea dintre cheltuielile statului și veniturile pe care acesta le încasează. Cu alte cuvinte, statul trebuie să cheltuiască mai responsabil și să își dimensioneze programele astfel încât diferența dintre venituri și cheltuieli să fie mai mică. De aceea, reducerea deficitului presupune decizii dificile privind prioritățile de cheltuire a banilor publici.”

Ilie Bolojan mai transmite că România trebuie să păstreze un nivel ridicat al investițiilor, prioritare fiind proiectele din PNRR.

„Avem peste 20.000 de investiții în diferite faze, în toate localitățile țării, iar în anii trecuți s-au supracontractat proiecte peste capacitatea normală de finanțare. În plus, anul acesta se încheie un ciclu important de accesare a fondurilor europene.

Prioritară este realizarea investițiilor finanțate din PNRR. Termenul pentru finalizarea absorbției PNRR este sfârșitul lunii august. România mai are de atras aproximativ peste 10 miliarde de euro prin PNRR, la care se adaugă câteva miliarde de lei cofinanțare din bugetul de stat. Bugetul de investiții propus în proiectul de buget crește la peste 160 miliarde lei, adică aproximativ 8% din PIB”, spune premierul.

Totodată, o presiune asupra bugetului este costul tot mai mare al dobânzilor pe care România trebuie să le plătească pentru datoria publică. Mai exact, în 2026 România va plăti 60 de miliarde de lei doar pe dobânzi. 

Premierul vorbește și despre continuarea reducerii cheltuielilor de personal: 

„Pentru a crea spațiu în buget pentru serviciile publice și pentru a menține investițiile, este necesară reducerea cheltuielilor de personal din sectorul public. În lunile următoare, ministerele și instituțiile publice trebuie să își reorganizeze structurile și să facă economii. Nu va fi un proces ușor.

Proiectul de buget prevede reducerea cheltuielilor de personal și menținerea sub control a cheltuielilor curente ale statului, fără a afecta sprijinul pentru categoriile vulnerabile și bugetul pentru asistență socială, care rămâne în jur de 250 de miliarde de lei. Scopul este să folosim banii publici mai eficient, să direcționăm mai multe resurse către investiții și dezvoltare și să creăm o administrație mai simplă, mai eficientă și mai apropiată de cetățeni”.

Calendarul adoptării bugetului

Varianta finală a bugetului ar urma să fie adoptată în ședința de joi a Guvernului. Vineri, proiectul ar urma să fie trimis în Parlament, astfel încât aleșii să aibă timp peste weekend pentru redactarea eventualelor amendamente.

De luni, proiectul ar urma să ajungă în comisiile de specialitate pentru dezbatere și mai apoi, miercuri, la votul final al parlamentarilor.

Citește și: DOCUMENT Guvernul a publicat bugetul pentru 2026: Pensiile rămân înghețate. Cum se împart banii statului între instituții

Editor : A.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pepe, tată pentru a patra oară. Soția lui a născut în a doua zi de Paște: "Dumnezeu ne-a binecuvântat cu...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
Vacanțe dezamăgitoare în locuri de vis: destinații populare pe care turiștii regretă că le-au vizitat
Newsweek
Decizie cu impact la pensie. Instanța a spus dacă stagiul de cotizare suplimentar pentru grupe e contributiv
Digi FM
Cine e politicianul care a dansat de bucurie după înfrângerea lui Viktor Orban. Imaginile au devenit virale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce să faci dacă ai mâncat prea mult de Paște. Soluții simple pentru a-ți reveni rapid
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Are șapte copii și sunt totul pentru el. Robert De Niro, cu partnera sa și fiica lor de 3 ani. Imagini rare...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...