Ilie Bolojan: Nu cred că trebuie menţinut votul unanim la nivelul UE. Sunt pentru o Europă în care deciziile sunt luate mai rapid

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-1056488420
Premierul Ilie Bolojan. Sursa foto: Profimedia Images

Premierul Ilie Bolojan a declarat într-un interviu pentru publicaţia franceză Le Figaro că este pentru o Europă mai integrată economic, fără bariere, în care deciziile sunt luate mai rapid şi nu crede că votul în unanimitate trebuie menţinut. 

Premierul a fost întrebat în cadrul interviului dacă nu îl îngrijorează când unii spun că NATO şi Uniunea Europeană sunt două organizaţii care vor dispărea. 

„Uniunea Europeană poate rămâne competitivă în următorii ani doar dacă rămânem împreună şi dacă ne consolidăm. În competiţia globală, fără o masă economică importantă, ţările mai izolate nu vor mai fi competitive. Sunt pentru o Europă mai integrată economic, fără bariere, în care deciziile sunt luate mai rapid. Nu cred că votul în unanimitate trebuie menţinut”, a arătat şeful Executivului. 

Ilie Bolojan a subliniat că vecinătatea noastră reprezintă o provocare importantă, pentru că „avem războiul din Ucraina, care durează de patru ani, dacă ne gândim la a doua invazie, şi nu la prima din 2014”.  

Citește și: Premierul ungar Viktor Orban a stabilit data la care va opri livrările de gaze către Ucraina 

„Din cauza atacurilor ruseşti, fiecare ţară europeană şi-a pierdut o parte din încrederea în previzibilitatea acţiunilor Rusiei. Pentru noi, este important ca frontiera de est a Uniunii Europene să fie sigură. Şi pentru noi, de-a lungul istoriei, multe ameninţări au venit din est”, a declarat premierul Ilie Bolojan în interviu.  

Întrebat câţi ucraineni sunt în România, el a răspuns: „În acest moment, sunt puţin sub 100.000, în principal femei cu copii. Sunt concentraţi în anumite regiuni şi au un sistem de învăţământ. Există cursuri în limba ucraineană şi sunt relativ bine integraţi”. 

Țările UE lansează mai multe propuneri pentru a-l împiedica pe Viktor Orban să perturbe funcționarea blocului comunitar, în scenariul în care acesta ar câștiga alegerile parlamentare din Ungaria, au declarat zece diplomați europeni pentru Politico. Potrivit oficialilor, sunt discutate soluții precum schimbarea modului de vot, reținerea mai multor fonduri sau chiar expulzarea din Uniunea Europeană. 

Nicușor Dan: „Nu se pune problema ca, administrativ, în cadrul UE să existe categorii diferite de țări” 

Președintele Nicușor Dan a declarat, anterior, că „nu se pune problema” ca în mod administrativ în cadrul UE să existe categorii diferite de țări, dar sunt grupuri de state care colaborează îndeaproape pe anumite domenii. Șeful statului a răspuns la o întrebare legată de Europa „cu două viteze”, propunere făcută recent de Germania. 

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat că UE ar trebui să ia în considerare cooperarea între grupuri mai mici de țări dacă nu se poate ajunge la unanimitate pentru a promova agenda economică. Fostul premier italian Mario Draghi a făcut apel la un „federalism pragmatic”. 

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un...
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, picioare tonifiate și talie de invidiat în costum de baie. Apariția din Maldive a stârnit un...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Viețuitoarele cu cea mai dureroasă înțepătură din lume: „Senzație de deces iminent. Unii au implorat medicii...
Newsweek
Se schimbă vârsta standard de pensionare. Când ieși la pensie în funcție de anul în care te-ai născut?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...