Video Ilie Bolojan: „Suntem într-o situație economică complicată. E posibil să fim nevoiți să creștem taxe și impozite”

Data actualizării: Data publicării:
ID305725_INQUAM_Photos_Codrin_Unici
Președintele PNL, Ilie Bolojan. Foto: Inquam Photos/Codrin Unici

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat miercuri, la finalul discuțiilor pe care liberalii le-au avut la Cotroceni cu președintele Nicușor Dan, că România se află în acest moment într-o situație complicată și că „este posibil” ca viitorul guvern, indiferent care va fi acesta, să fie nevoit să crească „anumite taxe și impozite”. Bolojan a admis, în același timp, că PNL, aflat la guvernare, este, la rândul său, responsabil pentru situația econimcă a țării.

„Suntem într-o situație economică complicată, avem un deficit bugetar mare, care se apropie de cel de anul trecut și pe care nu-l mai putem duce în această formă. Avem o creștere accelerată a datoriilor. În acest ritm, la începutul anului viitor, vom depăși o îndatoare mai mare de 60% (din PIB)”, a spus Ilie Bolojan. „Avem venituri, astăzi, importante, care nu sunt încasate şi e nevoie să creştem cota de încasare a acestor venituri şi, de asemenea, este posibil ca, în acest complex de măsuri (ce trebuie adoptate - n.r.), să fim nevoiţi să creştem taxe şi împozite”.

Șeful liberalilor a arătat că, România înregistrează, în același timp, o absorbție scăzută a fondurilor europene, care afectează investițiile importante în infrastructură.

„PNL este parțial responsabil de această situație. Prin urmare, ne-am exprimat (la discuțiile de la Cotroceni) că suntem conștienți de această răspundere dar și disponibili de a participa la guvernare, pentru a redresa situația”, a spus Bolojan.

Ilie Bolojan a arătat că există două urgențe economice care trebuie rezolvate: cea a deficitului și cea legată de atragerea de fonduri europene.

„Indiferent ce guvern vine, trebuie să ia măsuri pentru finanțarea deficitului, pentru ca România să rămână o țară de încredere, sigură pentru investitori”, a spus Bolojan.

Liderul PNL a mai spus că este necesară o „reducere a cheltuielilor statului, a ineficienței” și a precizat că trebuie făcută o „analiză” pentru fiecare instituție guvernamentală „unde poate fi redus personalu”, unde pot fi eliminate sinecurile și cheltuielile care nu pot fi justificate”.

În ceea ce priveşte accesarea și absorbția de fonduri europene, Bolojan a sugerat o renegociere a PNRR.

„Gândiţi-vă la închiderea unor termocentrale în anumit termen, de asemenea e nevoie de urgentarea respectării jaloanelor acestor măsuri care trebuie luate, pentru a ne putea elibera tranşele şi a ne accesa banii europeni şi ultimul rând este nevoie de înlocuirea unor proiecte, pentru că unele dintre proiectele care sunt în PNRR, mă gândesc de exemplu la o parte din domeniul sănătăţii, la construcţia de spitale, nu pot fi finalizate până anul viitor”, a explicat Bolojan. „Ar fi nevoie ca aceste proiecte să fie trecute pe o finanţare de stat iar ele să fie înlocuite de proiecte care pot fi finalizate în aşa fel încât pe de o parte să le putem închide pe toate, dar să ne putem trage şi banii europeni pentru a asigura dezvoltarea în continuare a ţării noastre”.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins la TV
Digi FM
Megan Fox, de nerecunoscut într-un clip devenit viral. Fanii au reacționat imediat: „S-a distrus singură”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Celine Dion a căzut pe scenă, în fața fanilor, la Paris. Ce s-a întâmplat în timpul concertului
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ana de Armas, ținută îndrăzneață la Paris. Pantalonii foarte scurți, sacoul și cizmele cu toc i-au venit...
Adevarul
Cât ar putea ajunge factura la energie în această iarnă. Scenariile analizate de experți
Newsweek
Aviz pozitiv în Parlament pentru ca unii șoferi să ia pensie mai mare. „Munca încadrată la condiții deosebite”
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Michael Douglas dezvăluie numele actriței cu care a avut o aventură pe platourile de la „Basic Instinct”...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”