Ilie Sârbu: PSD nu va vota propunerea de la SIE. Dacă ceilalţi votează, e treaba lor

Data publicării:
ilie sarbu -Mediafax Foto-Raul Stef

 

Senatorul liberal Mihai Răzvan Ungureanu a fost nominalizat de președintele Klaus Iohannis pentru funcția de director al Serviciului de Informații Externe.

Dacă s-a făcut această propunere, atunci ea este ilegală. În legea de funcţionare SIE, Articolul 6 aliniatul 1 spune că preşedintele face propunere CSAT-ului şi după aceea vine la Senat. Eu n-am auzit să fi fost o şedinţă a CSAT nici ieri, nici azi-noapte, nici spre dimineaţă. Dacă s-a discutat, atunci e alt aspect. Eu am vorbit cu premierul Ponta, care nu ştie nimic, nu a fost consultat. Ca atare, noi nu o s-o votăm. (...) PSD nu va vota în mod sigur propunerea. Dacă ceilalţi votează, e treaba lor”, a spus Ilie Sârbu.

El a menţionat că, la ultima şedinţă a CSAT, nu s-a discutat numirea unui nou şef la SIE.

Cât despre afirmaţia senatorului UNPR Gabriel Oprea, premierul interimar al României, care a spus marţi seară că va susţine orice propunere a preşedintelui la conducerea SIE, Ilie Sârbu a spus: „E liber să o facă, nu o facem noi, PSD-ul”.

Întrebat dacă un eventual vot de susţinere a numirii lui Mihai Răzvan Ungureanu dat de către UNPR ar putea să producă o ruptură în coaliţia de guvernare, Ilie Sârbu a răspuns: „E greu de spus. Eu nu exclud nicio posibilitate, dar mi-e greu să cred că un om ca domnul Oprea, care e categoric, e militar, ne-a demonstrat de atâtea ori că ceea ce discută cu noi e discutat şi e cuvânt dat, vine acum şi se schimbă. Pentru ce? Că, dacă era o discuţie, poate că ajungeam la aceeaşi concluzie. Noi am fost lăsaţi complet în afară, nu am fost consultaţi”.

Nu avem o problemă cu omul Mihai Răzvan Ungureanu, ci cu procedura. Şi s-a stricat o tradiţie pe care fostul preşedinte a introdus-o. Ca unul dintre şefi să fie de la Opoziţie şi unul să fie de la Putere. Noi nu ne-am bătut foarte tare în perioada asta să avem un şef la SIE, pentru că actualul şef, interimar, e un om care e în meserie, ştie ce face, e foarte bun”, a completat social-democratul.

Liderul PSD consideră că această numire de către preşedinte a şefului SIE „face parte dintr-o strategie de a acumula toată puterea din România de către Iohannis şi PNL”.

„Această propunere, din punct de vedere legal, nu poate decât să ajungă la Parlament prin intermediul CSAT. În rest, sunt poveşti”, a spus Ilie Sârbu, care a întărit că Biroul permanent reunit va respinge această propunere, fiindcă nu este legală.

„Dacă s-ar fi respectat procedura, dacă era o discuţie, dacă preşedintele nostru ajungea la înţelegere cu preşedintele Iohannis, s-ar fi putut ajunge şi la formula asta (de a vota în Parlament propunerea ca Mihai Răzvan Ungureanu să conducă SIE, n.r.), nu ştiu. Dar acum s-au depăşit nişte etape care vor să demonstreze ce? Forţă, prostie? Ce pot să demonstreze, dacă ştii că legea spune într-un fel? Că n-ai nicio şansă să treci, că nu ai majoritate şi tu, totuşi, trimiţi hârtiile la Parlament? Dacă eşti prost sfătuit, atunci cel care l-a sfătuit (pe Klaus Iohannis, n.r.), trebuie să suporte consecinţele”, a mai spus Ilie Sârbu.

Despre ginerele său, premierul Victor Ponta, aflat în Turcia după operaţia suferită la genunchi, Ilie Sârbu a spus că acesta se simte bine şi că speră că se va întoarce în ţară spre sfârşitul săptămânii viitoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate