În ce condiții ar instala americanii rachete de croazieră în România. Ce îl deranjează pe Putin

Mihnea Lazăr Data actualizării: Data publicării:
Serghei Șoigu cu sapca și Vladimir Putin.
Serghei Șoigu și Vladimir Putin. Foto: kremlin.ru

Statele Unite ar putea ajunge să instaleze rachete de croazieră cu rază medie de acţiune în România doar în contextul în care americanii ar pierde susţinerea Turciei, concomitent cu producerea unei crize majore în nordul Mării Negre. Un astfel de scenariu, puţin probabil, dar nu imposibil, ar duce la schimbarea statutului României în zonă, care ar prelua mare parte din responsabilităţile pe care le are Turcia în acest moment, consideră analistul Claudiu Degeratu, expert în problematica NATO, apărare şi studii strategice.

Scutul antirachetă de la Deveselu a revenit în centrul disputelor politice dintre Washington şi Moscova, la puţin timp după întâlnirea de la Casa Albă, dintre preşedintele României, Klaus Iohannis şi Preşedintele SUA, Donald Trump, şi testarea cu success, de către americani, a unei rachete de croazieră cu rază medie.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat că SUA sunt în prezent în măsură să desfăşoare o nouă rachetă de croazieră cu lansare terestră în România şi Polonia, scenariu pe care îl consideră drept o „ameninţare” la care Moscova trebuie să reacţioneze.

„Lansările acestei rachete pot fi efectuate de pe sistemele amplasate deja în România şi Polonia. Nu trebuie să schimbe decât software-ul. Şi nu cred că partenerii noştri americani vor informa nici măcar Uniunea Europeană în această privinţă. Aceasta implică noi ameninţări pentru noi la care trebuie să reacţionăm”, a spus Putin.

Sistemul amplasat “deja” în România la care face referire Putin este sistemul Aegis, componenta principală a scutului antirachetă de la Deveselu. Sistemul Aegis include un centru de comandă, un radar şi interceptori antibalistici.

Interceptorii, de tip SM-3, de la Deveselu sunt instalaţi în nişte “containere” speciale – VLS Mark 41 (VLS vine de la “Vertical Launch System”). Aceste „containere” sunt de dimensiuni standard pentru US Navy. Inclusiv rachetele de croazieră Tomahawk pot fi instalate în aceste VLS-uri.

Retorica Moscovei este că interceptorii de la Deveselu, deşi au rol strict defensiv, pot fi astfel oricând înlocuiţi cu rachete “ofensive”, de tipul Tomahawk.

„Tehnic, se poate, dar cu modificări foarte ample. Dar nu ar avea motiv. Nu asta e prioritatea. Prioritatea e să avem sistem antibalistic care e la Deveselu. Mai important, acesta e un sistem integrat şi acceptat politic în NATO şi integrat în ceea ce se numeşte sistemul de apărare antiaeriană al Alianţei. NATO contează pe acest sistem şi ar pierde foarte, foarte mult dacă americanii s-ar decide să facă din Deveselu facilitate pentru lansat Tomahawk-uri. Ceea ce oricum nu e cazul, pentru că aceste rachete pot fi lansate de pe navele de luptă din Mediterana”, spune Degeratu pentru Digi24.ro. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate