Încălcarea sancțiunilor la adresa Rusiei devine infracțiune gravă: DIICOT va ancheta cazurile. Proiectul a fost adoptat de Parlament

Data publicării:
sanctiuni rusia
Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images

Camera Deputaților a adoptat, miercuri proiectul de lege care modifică ordonanța de urgenţă a Guvernului 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale în sensul în care încălcarea acestor sancțiuni, inclusiv cele la adresa Rusiei, devine infracțiune gravă care va fi anchetată de DIICOT. Actul normativ transpune în legislația națională o directivă a UE și evită punerea sub procedura de infringement a României odată cu depășirea termenului-limită care a fost mai 2025, anunță MAE.

Proiectul a fost adoptat de Cameră în aceea formă pe care a avut-o și la Senat. El poate fi accesat AICI.

Actul normativ prevede că încălcarea sau eludarea sancțiunilor internaționale, inclusiv împotriva Federației Ruse, devine infracțiune gravă, aflată în competența DIICOT, mai spune comunicatul de presă al MAE.

În plus, legea clarifică mecanismele de cooperare și coordonare între autoritățile implicate în aplicarea sancțiunilor și stabilește cadrul penal pentru persoanele fizice și juridice care sprijină entități sancționate.

Ministerul Afacerilor Externe împreună cu alte instituții (Justiție, Interne, Ministerul Public, CSM) vor raporta Comisiei Europene date statistice și vor publica periodic informații consolidate privind aplicarea sancțiunilor.

Potrivit proiectului, legea penală română este aplicată și cetățenilor/persoanelor juridice române pentru infracțiuni comise în afara țării, chiar dacă fapta nu este infracțiune în statul respectiv.

Proiectul de lege a fost adoptat, în plenul de miercuri al Camerei Deputaților, cu 277 de voturi „pentru”, din 289 de parlamentari prezenți, ceea ce subliniază încă o dată „angajamentului României față de securitatea internațională, statul de drept și alinierea la standardele europene și internaționale”.

„Votul covârșitor în favoare actului normativ este un semnal puternic că Parlamentul României și Guvernul României colaborează eficient în deciziile esențiale în relație cu partenerii noștri internaționali și cu propriile obiective de securitate și politică externă ale României”, mai spune MAE.

Pe 10 noiembrie a.c., Senatul a adoptat proiectul de lege, în calitate de prim for sesizat, iar votul Camerei a fost decizional. Astfel legea merge la promulgare.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum eşti prins imediat că ai depăşit viteza în Bulgaria. Maşinile în care stau ascunşi poliţiştii de la...
Digi FM
Un tânăr care a crescut în grija statului a luat BAC-ul cu 8,53. Cum a reușit să își schimbe destinul și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Patru capcane din piața construcțiilor în 2026: cum pot ajunge românii să plătească mai mult pentru aceeași...
Newsweek
Expert: Cum ar putea crește rapid pensiile militare? Proiectul de lege e blocat în Parlament
Digi FM
Cât costă prosopul de plajă cu Călin Georgescu în slip. Produsul inedit, scos la vânzare pe internet, a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...