Încasări mai mari la buget. V. Ponta: „It's about economy - peneliștilor și pedeliștilor!”

Data publicării:
victor ponta - fb

It's about economy (E vorba de economie – n.r.) - peneliștilor și pedeliștilor!”, își încheie mesajul premierul Victor Ponta, adresându-se direct opoziției și recurgând la limba engleză. Cam în aceeași manieră își deschisese și postarea de pe Facebook: "IT'S ABOUT ECONOMY... doamnelor și domnilor de la PNL/PDL!", după care a trecut în revistă rezultatele bune comunicate de ANAF.

„Prin relaxare fiscală, administrare fiscală eficientă, combaterea evaziunii fiscale (care a explodat în perioada 2010-2012 și a fost combătută prin înființarea Direcției Antifraudă) și măsuri de stimulare economică și creșterea numărului locurilor de muncă fiscalizate se obțin rezultate concrete! Restul este doar politica austerității mioape și a demagogiei politice specifice guvernării 2010-2012 și reprezentate azi de flămânzii de la PNL/PDL!”, conchide Victor Ponta în mesajul de pe Facebook.

Potrivit unor surse, premierul își petrece concediul în Statele Unite.

În iunie, economia românească a înregistrat pentru prima dată inflaţie negativă, adică preţurile au fost mai mici faţă de aceeaşi lună din 2014.

Încasările din TVA au crescut şi ele cu 14 procente comparativ cu intervalul ianuarie-iulie al anului trecut. Faţă de luna trecută, diferenţa este de doar un procent.

Cresc încasările la buget

ianuarie-iulie 2014: 106 mld. lei

ianuarie-iulie 2015: 115 mld. lei

Statul a strâns cu 9 mld. de lei mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2014.

Încasări mai mari din TVA

ianuarie-iulie 2014: 29 mld. lei

ianuarie-iulie 2015: 33 mld. lei

Încasările din TVA au crescut cu doar 1%. Statul a strâns 4,73 miliarde de lei.

"IT'S ABOUT ECONOMY... doamnelor și domnilor de la PNL/PDL!" Cifrele finale privind încasările la buget după primele 7...

Posted by Victor Ponta on Monday, August 3, 2015

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Christina Aguilera, seducătoare într-o rochie din piele cu un decolteu amețitor. Arată impecabil după ce a...
Film Now
Justin Theroux și Nicole Brydon Bloom au devenit părinți. „Suntem atât de fericiți”. Reacție dulce a fostei...
Adevarul
Decizie istorică a Înaltei Curți privind TVA. Explicațiile consultantului fiscal Gabriel Biriș
Newsweek
Ce bani iei în plus la pensie dacă ai muncit în grupa I sau grupa 2? Cu cât se reduce vârsta de pensionare?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul începe să se dezvolte diferit la fete şi la băieţi încă dinainte de naştere, au constatat oamenii de...
Digi Animal World
E o rasă adorată, dar controversată. Un veterinar susține că buldogul francez „ar trebui interzis”
Film Now
A murit Patrick Muldoon. Actorul cunoscut din „Days of Our Lives” și „Melrose Place” avea 57 de ani
UTV
Mihaela Rădulescu rupe tăcerea despre relația cu Felix Baumgartner în plin scandal cu familia lui. „Doi...