Însărcinatul cu afaceri al SUA: Susţinerea coabitării între preşedinte şi premier, prioritate a mandatului meu

Data publicării:
butcher 1

„Sunt aproape şapte luni de când ambasadorul Mark Gitenstein a plecat din Ambasada noastră şi eu am avut onoarea să conduc misiunea în această perioadă. Priorităţile noastre principale au fost problemele economice şi de business, promovarea firmelor americane care lucrează în România, în climatul de afaceri de aici, politicile de securitate şi politica internaţională, desigur. Dar şi statul de drept şi întărirea instituţiilor din România. Am susţinut puternic, de asemenea, coabitarea între primul-ministru şi preşedinte şi nominalizarea noilor procurori-şefi", afirmă Duane Butcher, într-un interviu pentru Mediafax.

El a evitat să precizeze în ce fel s-a manifestat această susţinere din partea Ambasadei SUA, arătând că în ultimul an a fost „o cooperare excelentă” cu Preşedinţia şi Guvernul.

Potrivit lui Butcher, criza constituţională din 2012 nu a afectat cooperarea în domeniul securităţii, iar, în cele din urmă, Washingtonul a fost mulţumit să vadă că regulile constituţionale au fost respectate.

„Cooperarea pe care am avut-o în domeniul securităţii, în Afganistan, şi nu numai, cu scutul antirachetă, nu a avut de suferit deloc în timpul crizei constituţionale. Am fost îngrijoraţi că regulile constituţionale nu vor fi respectate, dar până la urmă ele au fost respectate şi noi suntem foarte mulţumiţi să vedem asta”, a mai spus diplomatul american.  

Duane Butcher a mai spus că Ambasada SUA urmăreşte „cu mare atenţie” procesul de revizuire a Constituţiei şi că, indiferent de modificări, sunt importante respectarea statului de drept şi continurea luptei anticorupţie.

Pe de altă parte, diplomatul a apreciat că acordurile cu FMI sunt importante pentru stabilitatea şi predictibilitatea căutate de investitori și că România ar trebui să încheie un nou acord cu Fondul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri