Întâlnire a liderilor PNL la ora 18.00. Se discută strategia de negociere cu PSD

Data publicării:
crin chitoiu pnl 1

Întâlnirea este programată să înceapă la ora 18.00 și va avea loc la sediul central al PNL din Aviatorilor. Întâlnirea vine în contextul negocierilor dintre PNL și PSD pe tema noii structuri a Guvernului.

Se va discuta cu siguranță ce vor face liberalii, din punctul de vedere al acestor negocieri, deoarece au fost multe discuții pe această temă în partid. Au apărut, practic, două tabere – una care spune că partidul ar trebui să iasă de la guvernare, dacă premierul Victor Ponta insistă să numească un al patrulea vicepremier de la PC, și o alta, care susține că PNL ar trebui să rămână la guvernare indiferent ce s-ar întâmpla cu această propunere.

Premierul declara vineri că a decis să continue cu USL, ceea ce pare a fi un semnal de împăcare, dar tot Victor Ponta spunea că, dacă nu se ajunge la un acord, Guvernul va continua în actuala structură, cu funcția de vicepremier atașată ministrului de Finanțe. Aceasta, în condițiile în care liberalii l-au propus pe Klaus Iohannis pentru funcțiile de ministru al Internelor și vicepremier.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri