Întâlnire Aurescu - Zuckerman după anunțul SUA privind retragerea din Tratatul Cer Deschis

Data publicării:
adrian-zuckerman-bogdan-aurescu-mae
Foto: MAE

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman. Cei doi au discutat despre cooperarea bilaterală în contextul pandemiei de COVID-19, despre anunţul privind retragerea SUA din Tratatul Cer Deschis, evoluţiile din Republica Moldova, programul Visa Waiver, aderarea României la OECD şi perspectivele Iniţiativei celor Trei Mări, potrivit unui comunicat MAE.

Ambasadorul Adrian Zuckerman i-a înmânat ministrului Bogdan Aurescu informarea oficială prin care SUA anunţă decizia de retragere din Tratatul Cer Deschis, care va intra în vigoare la şase luni de la data anunţului.

"Şeful diplomaţiei române a exprimat apreciere pentru consultările bilaterale frecvente pe tema aplicării Tratatului Cer Deschis şi a subliniat că acesta îşi menţine valoarea, România susţinând ferm Tratatul şi contribuind la acesta cu echipamente omologate la nivel aliat şi nu numai pentru misiuni de observare. A evidenţiat că România împărtăşeşte preocuparea Statelor Unite, partener strategic şi aliat extrem de important în cadrul NATO, cu privire la implementarea selectivă pe care Federaţia Rusă a avut-o în ceea ce priveşte prevederile Tratatului Cer Deschis, în special prin impunerea unor limite artificiale de aplicare, care nu corespund spiritului Tratatului", se arată în comunicatul MAE.

Potrivit lui Aurescu, România "înţelege" poziţia SUA de a se retrage din acest tratat, iar ţara noastră va depune în continuare eforturi pentru ca la nivelul Alianţei să existe o abordare "unitară" şi "fermă", "care să determine Rusia ca în următoarele şase luni, la finalul cărora notificarea ieşirii SUA din Tratat îşi va produce efectele juridice, să revină la implementarea deplină a acestuia".

Ambasadorul Adrian Zuckerman a transmis mulţumirile SUA pentru reacţia şi abordarea României şi a propus ca Bucureştiul şi Washingtonul să menţină un dialog apropiat pe această temă în următoarea perioadă, a arătat MAE.

Programul Visa Waiver

Aurescu şi Zuckerman au discutat şi despre perspectivele aprofundării Parteneriatului Strategic România-SUA în ansamblul său şi au exprimat satisfacţie pentru cooperarea "foarte bună", inclusiv în contextul pandemiei de COVID-19, în ceea ce priveşte sprijinul reciproc în vederea repatrierii cetăţenilor, sprijinul SUA pentru transportul şi achiziţia de echipament medical pentru România, ajutorul de 800 de mii de dolari pentru combaterea pandemiei. Ministrul Bogdan Aurescu a reamintit că România va trimite în perioada următoare o delegaţie militară formată inclusiv din personal medical în SUA, în contextul pandemiei.

În ceea ce priveşte accesul României în Programul Visa Waiver, ambasadorul Zuckerman a asigurat că acordă o atenţie "deosebită" acestui obiectiv comun şi analizează "în profunzime" modalităţile prin care autorităţile celor două ţări pot colabora pentru obţinerea unor rezultate concrete, a informat MAE.

Ministrul Bogdan Aurescu, care a ridicat subiectul vizelor pe agenda discuţiilor, a subliniat că acesta are impact deosebit pentru cetăţenii români, inclusiv în ceea ce priveşte contactele people-to-people, oportunităţile investiţionale şi economice, schimburile educaţionale şi nu numai.

De asemenea, ministrul de Externe a evidenţiat că aderarea României la OCDE continuă să fie un obiectiv prioritar al Guvernului de la Bucureşti, ambasadorul Zuckerman asigurând că SUA susţine "deplin" acest obiectiv, se mai arată în comunicat.

"Totodată, au fost trecute în revistă evoluţiile pozitive înregistrate pe palierul Iniţiativei celor Trei Mări, inclusiv în contextul anunţului recent făcut de SUA cu privire la alocarea a sumei de 1 miliard de dolari pentru investiţii în proiecte energetice în cadrul Iniţiativei, precum şi a deciziei recente a unor ţări precum Estonia, Letonia şi Ungaria de a se alătura Fondului de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări, la care România participă deja. A fost agreată continuarea coordonării apropiate dintre România şi SUA în pregătirea eficientă a rezultatelor Summit-ului Iniţiativei celor Trei Mări de la Tallinn, din octombrie, inclusiv în ceea ce priveşte dezvoltarea Fondului de Investiţii şi implementarea proiectelor prioritare de interconectivitate ale Iniţiativei", precizează sursa citată.

Republica Moldova

Ministrul Bogdan Aurescu şi ambasadorul Adrian Zuckerman au avut un schimb de opinii şi cu privire la evoluţiile din Republica Moldova şi au agreat ca SUA şi România să continue coordonarea pe linia încurajării autorităţilor de la Chişinău pentru intensificarea, "în mod consecvent şi credibil", a reformelor necesare apropierii de UE şi respectarea, pe deplin, a principiilor democratice şi ale statului de drept.

"Şeful diplomaţiei române a arătat că România va continua să urmărească cu prioritate respectarea intereselor şi aşteptărilor legitime ale cetăţenilor din Republica Moldova, parcursul european fiind singurul în măsură să asigure dezvoltarea economică şi socială a Republicii Moldova în beneficiul direct al cetăţenilor săi", a mai informat MAE.

Editor: B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri