Întâlnire Biden-Cioloş. Punctele-cheie ale vizitei premierului român la Washington

Data publicării:
ciolos digi24

Şeful Guvernului de la Bucureşti se va întâlni, în cadrul unei vizite de lucru la Washington, cu vicepreşedintele Statelor Unite, Joe Biden.

Componenţa delegaţiei române oferă primele indicii asupra centrului de greutate al discuţiilor, fiind reprezentate portofoliile Externelor, Apărării, Energiei şi Investiţiilor străine.

Premierul Dacian Cioloş va fi la Washington în perioada 22-25 mai, într-o vizită de lucru în cadrul căreia va avea o întrevedere cu numărul doi de la Casa Albă, vicepreşedintele Joe Biden, cu alţi oficiali ai Administraţiei Obama, dar şi cu cu reprezentanți ai mediului de afaceri de peste Ocean, precum și cu membri ai comunității românești din zona Washington.

Din delegația oficială condusă de prim-ministrul Dacian Cioloș vor face parte ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, şeful Cancelariei prim-ministrului, Dragoş Tudorache, și secretarul de stat, Manuel Costescu, Departamentul pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat.

O componenţă care oferă din start indicii asupra centrului de greutate al discuţiilor.

Potrivit unui comunicat postat pe site-ul Guvernului, „conceptul vizitei este construit în jurul sintagmei From shared security to shared prosperity. Scopul este evidențierea succesului Parteneriatului Strategic cu SUA în domeniul securității, precum și articularea unei dimensiuni economice de o ambiție similară, pornind de la profilul de astăzi al României, caracterizat prin creștere economică, stabilitate și predictibilitate”.

Vizita lui Cioloş în Statele Unite va avea loc la numai două săptămâni de la inaugurarea scutului anti-rachetă de la Deveselu, în prezenţa mai multor oficiali americani şi ai NATO, inclusiv a secretarului general al alianţei, Jens Stoltenberg.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri