Sari la conținut

Iohannis: „Dacă nici în primul an după alegeri nu știi ce guvern să pui, se pune întrebarea dacă știi ce vrei”

Președintele Klaus Iohannis a criticat coaliția de guvernare, în contextul modificării legilor justiției. El a amintit de controversata OUG 13, adoptată în ședință de Guvern la începutul anului trecut, și de legile modificate apoi de comisia parlamentară specială, despre care șeful statului spune că „a îngrășat porcul în Ajun”.

„Anul 2017 a început cu o acțiune reprobabilă a Guvernului de atunci, vă amintiți, încercarea de a promova ordonanțe care urmau să schimbe fundamental politica penală a statului român, fără o discuție, fără o dezbatere publică, fără o argumentație serioasă. La vremea respectivă chiar am făcut o vizită inopinată la Guvernul care a fost atunci. Și românii s-au supărat. Au fost cele mai mari demonstrații publice pe care le-am avut după Revoluție. Nefericita Ordonanță 13 a fost hotărâtă în Guvern, pe urmă a fost retrasă, pe urmă au urmat nenumărate discuții”, a spus șeful statului, la ședința în care CSM urmează să-și aleagă noua conducere.

„În fine, acel Guvern s-a dovedit a fi de scurtă folosință și a fost schimbat, iarăși, foarte neuzual, de propriul partid. A urmat al doilea guvern, în primul an de după alegeri, deja un semn de oarecare, să zicem, neclaritate în cadrul coaliției de guvernare. Dacă nici în primul an după alegeri nu știi ce guvern să pui, chiar se pune întrebarea dacă știi ce vrei cu această țară!”, a continuat Iohannis.

„În fine, a urmat al doilea guvern, care este și acum în funcție. Au reapărut, s-au reaprins discuțiile în jurul modificărilor legilor justiției, a urmat o procedură pe care eu am considerat-o foarte netransparentă, s-au inițiat modificări în guvern, care pe urmă nu au fost în guvern, au fost duse cumva printr-o procedură nemaivăzută, într-o comisie specială a Parlamentului.

În fine, personal, nu am înțeles, și explicațiile care s-au dat în spațiul public, după părerea mea, au fost total nesatisfăcătoare, de ce nu s-a respectat o procedură clară pe care o cunoaște toată lumea. Cei din sală cu certitudine o cunosc, chiar din mai multe puncte de vedere, și guvernamentale, și constituționale. S-a ales o procedură nemaivăzută, netransparentă și s-au ignorat, pe față, toate avizele sistemului”, a spus Iohannis.

„Partenerii noștri din Uniunea Europeană, din Consiliul Europei, au atras atenția că trebuie mai multă dezbatere, trebuie mai multă transparență. Cu toate acestea, acea super comisie specială a mers mai departe într-o procedură parlamentară proaspăt inventată care, apropo, a fost contestată, dar Curtea Constituțională a considerat că se poate și așa. O procedură parlamentară pe care, în această formă, nu am mai avut-o niciodată, cu discuții lipsite total de transparență, cu pumnul în gura opoziției, ba chiar unii au vrut să voteze ca opoziția să nu mai aducă amendamente de acelea deranjante, cu lucrat noaptea, lucrat multe ore în ultimele zile ale sesiunii.

De ce s-or fi grăbit doamnele și domnii parlamentari să îngrașe porcul înainte de Crăciun? Probabil nu au auzit acea vorbă din popor, cu îngrășatul porcului în Ajun de Crăciun. Aia a ieșit. Au ieșit trei legi foarte contestate, contestate nu numai de opoziție la Curtea Constituțională, ci și de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a analizat aceste legi și a considerat că nu se încadrează în cadrul constituțional din România”, a continuat șeful statului.

Citiți aici discursul integral al președintelui Iohannis.