Iohannis, despre modificarea legilor securității naționale: PSD e dornic să ocupe toate instituţiile statului

Data actualizării: Data publicării:
klaus iohannis
Foto: Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, la Parlament, întrebat despre decizia majorităţii parlamentare de a înfiinţa o Comisie specială care să modifice legile securităţii naţionale, că este important ca acest demers să fie făcut în colaborare cu Preşedinţia, cu CSAT, cu Guvernul, Armata şi serviciile secrete, scrie News.ro.

iohannis summit ue2 - presidency
FOTO: presidency

În acest context, el a spus că există două scenarii - unul "prost", în care PSD este dornic să ocupe toate instituţiile statului, “să le acapareze, să forţeze schimbări ale legislaţiei în domeniu securităţii naţionale, în sensul unui control politic”, iar al doilea scenariu, pe care şi-l doreşte, ar fi acela în care Coaliţia PSD-ALDE cooperează cu toate instituţiile din domeniu.

“Este evident că securitatea naţională este o temă atât de importantă, încât ea nu poate fi ocupată de o singură instituţie. De aceea, şi în Constituţie toate instituţiile mari au un rol în asigurarea securităţii naţionale, începând de la Preşedinte, la CSAT, la Parlament, la Guvern şi, bineţnţeles, la entităţile de specialitate - Armată, servicii şi aşa mai departe. În acest sens, cred că este important să înţelegem că orice demers făcut de vreuna din aceste părţi pentru a schimba sau a îmbunătăţi cadrul general are nevoie de colaborarea tuturor celorlalţi”, a afrimat preşedintele Klaus Iohannis, întrebat cum vede înfiinţarea unei Comisii care să modifice legile securităţii naţionale.

În acest context, şeful statului a spus că, teoretic, sunt imaginabile două scenarii  - unul în care PSD este dornic “să ocupe toate instituţiile statului, să le acapareze, să forţeze schimbări ale legislaţiei în domeniu securităţii naţionale, în sensul unui control politic, fără să colaboreze cu nimeni”, iar altul în care majoritatea parlamentară cooperează cu instituţiile din domeniu.

“În acest context, sunt imaginabile două scenarii – un secenariu ar fi ca un PSD dornic să ocupe toate instituţiile statului, să le acapareze, să forţeze schimbări ale legislaţiei în domeniu securităţii naţionale, în sensul unui control politic fără să colaboreze cu Preşedinţia, CSAT, Armata, serviciile. Acesta este un secenariu prost”, a spus el.

“Alt scenariu, o coaliţie responsabilă, care înţelege nevoia modernizării legislaţiei în domeniu securităţii naţionale se apucă să lucreze pe aceste teme foarte importante, colaborează cu preşedintele, cu CSAT, inclusiv cu reprezentanţii serviciilor vizate şi în final se obţine ceea ce ne dorim cu toţii: o legislaţie modernizată, europeană, o legislaţie care într-adevăr conduce la un cadru care permite o securitate naţională modernă, care permite să îi spunem cetăţeanului <<da, statul român este capabil şi are toate instrumentele şi legislaţia aferentă pentru a vă apăra aşa cum doriţi cu toţii>>”, a mai declarat Iohannis.

Preşedintele a mai spus că îşi doreşte cel de al doilea scenariu şi are speranţa că acest scenariu de colaborare va deveni realitate.

Întrebat dacă Administraţia pezidenşială a fost contactată în legătură cu înfiinţarea acestei comisii, Iohannis a spus că până acum nu a fost nimeni contactat "Bănuiesc că,  după ce astăzi se înfiinţează comisia specială, se vor apuca să îşi noteze care sunt partenerii importnţi în aceste discuţii”, a adăugat Iohannis.

Plenul Parlamentului decide miercuri cu privire la înfiinţarea comisiei speciale care să modifice legile securităţii naţionale şi a comisiei speciale pentru elaborarea Codului administrativ, conform deciziei Birourilor Permanente ale celor două Camere.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri