Iohannis, mesaj în memoria romilor uciși în Holocaust: Trebuie să sancţionăm comportamentele ce prejudiciază orice fel de persoană

Data publicării:
klaus iohannis
Președintele Klaus Iohannis. FOTO: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, un mesaj cu prilejul Zilei Europene de Comemorare a Holocaustului Romilor, în care afirmă că trebuie continuate eforturile de a sancţiona şi de a combate activ ideile sau comportamentele care polarizează, prejudiciază sau stigmatizează orice fel de persoană sau grup.

„Cu prilejul Zilei Europene de Comemorare a Holocaustului Romilor, aducem un pios omagiu romilor care au fost victimele genocidului din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi ne reafirmăm angajamentul pentru preţuirea şi apărarea drepturilor fundamentale şi a demnităţii umane. În Europa, ura şi intoleranţa, asumate la nivel de politică de stat, au distrus viaţa a aproape jumătate de milion de romi - copii, femei şi bărbaţi. Autorităţile române din acele vremuri au contribuit, în mod ruşinos, la acest bilanţ criminal, 25.000 de romi fiind deportaţi, iar dintre aceştia 11.000 nu au supravieţuit”, spune şeful statului în mesajul prezentat de consilierul prezidenţial, în cadrul ceremoniei organizate la Memorialul Victimelor Holocaustului, potrivit Agerpres. 

Potrivit preşedintelui Iohannis, „experienţele de viaţă şi poveştile celor ale căror visuri şi speranţe au fost năruite de discursul urii şi de politicile rasiste rămân un testament ingrat al discriminării şi, totodată, un important mijloc prin care să luptăm împotriva perpetuării nedreptăţilor şi să promovăm valoarea şi importanţa diversităţii, a solidarităţii şi a grijii faţă de semeni”.

„De asemenea, este esenţial să putem vorbi deschis în societate despre acest capitol dureros, mai ales când vedem, în prezent, tot mai dese încercări de a resuscita intoleranţa şi discriminarea faţă de diferite minorităţi. În acest sens, trebuie să continuăm eforturile de a sancţiona şi de a combate activ ideile sau comportamentele care polarizează, prejudiciază sau stigmatizează orice fel de persoană sau grup”, arată şeful statului.

El subliniază că România şi-a asumat pe deplin trecutul şi a făcut progrese importante pentru prevenirea şi combaterea discriminării, a rasismului, a antisemitismului şi a xenofobiei, prin măsuri legislative menite să încurajeze incluziunea, acceptarea şi egalitatea.

„Sunt convins că societatea noastră este una matură, care va cultiva şi în viitor solidaritatea, unitatea, toleranţa şi compasiunea, astfel ca generaţiile următoare să poată trăi în libertate şi pace! Fie ca amintirea victimelor genocidului să rămână veşnică în inimile noastre!”, conchide preşedintele Klaus Iohannis.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Greșeala pe care o fac majoritatea românilor cu banii lor. Ce este regula 50-30-20, aşa vei economisi lunar
Digi FM
Duminica Tomii 2026, sărbătoare cu cruce roșie în calendarul ortodox. Ce este bine să NU faci în ultima zi a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta Loredana Groza când a câștigat Festivalul de la Mamaia din ‘86. Fanii au reacționat: „De ce a...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
La ce pensie poți spera dacă ai muncit 35 de ani pe salariul minim? Dar dacă ai avut salariul mediu?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dormi 7-8 ore pe noapte, dar tot ești obosit? Explicația unui specialist și sfaturile lui pentru un somn mai...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Robert De Niro și Ben Stiller, schimb de replici despre Ariana Grande. „Probabil cea mai talentată parteneră...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...