Iohannis: Nici pe vremea comuniştilor nu au ajuns în fruntea statului persoane cu probleme penale

Data publicării:
klaus iohannis portret

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi, într-o discuţie cu tineri care au câştigat un concurs organizat de Iniţiativa România, că în România democraţia este în pericol. El a subliniat că nici pe vremea comuniştilor nu au ajuns în fruntea statului persoane cu probleme penale.

”În campania din 2014 am spus: atenţie, români, nu alegeţi PSD fiindcă ei vor vrea amnistie şi graţiere pentru ai lor cu probleme penale, vor veni cu o politică economică care dă bani la asistaţii sociali şi nu se îngrijeşte de investiţii, vor veni cu o abordare strict populistă, ca să se păstreze ei în poziţii. Le-am repetat în 2016, poate vă amintiţi faza cu fără penali - până sunt eu preşedinte nu vom avea prim-ministru penal. Şi a început o întreagă discuţie cu penalii. Totuşi cumva au ajuns la guvernare şi au ajuns la guvernare pentru că au fost votaţi”, a afirmat Klaus Iohannis.

Preşedintele a subliniat că ”e bine să judecăm pe cine votăm, cu cine votăm, dar cel mai important este să votăm”.

”În 2016 foarte mulţi au considerat că nici unii, nici alţii nu sunt grozavi şi iată catastrofa, pentru că este o catastrofă. Cum putem să ajungem în anul 2018 şi să discutăm pe faţă, în spaţiul public, despre amnistie şi graţiere, fiindcă nişte oameni condamnaţi penal conduc partidul de guvernare. Este inimaginabil. Niciodată în România nu a existat aşa ceva. Niciodată. Nici pe vremea comuniştilor, nici pe vremea comuniştilor primitivi de după război, persoane cu probleme penale nu au ajuns pur şi simplu în fruntea statului. Şi dacă a dat Ceauşescu decret de graţiere, a dat ca să arate că este mărinimos şi că a fost ziua lui sau că a fost o aniversare a statului, dar în niciun caz să se albească dosarele colegilor de partid. Prin faptul că aceşti oameni au ajuns la putere, în România democraţia este în pericol şi trebuie să fim conştienţi de acest lucru”, a atras atenţia preşedintele Iohannis.

Surse: Digi24, news.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri