Iohannis nu crede că România va pierde bani din PNRR pentru întârzierea legii pensiilor speciale: Se negociază mai greu într-o coaliție

Data publicării:
Președintele României Klaus Iohannis susține declarații de presă în Republica Moldova, pe 1 iunie 2023.
Klaus Iohannis, președintele României. Foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis nu crede că România riscă să piardă banii din PNRR din cauza întârzierii reformei pensiilor speciale, acesta afirmând că este „de înțeles” că într-o coaliție de trei partide lucrurile se mișcă mai lent.

„După părerea mea, nu riscăm acest lucru. Că unele lucruri se negociază mai greu într-o coaliţie de trei partide cred că este destul de uşor de înţeles, dar pe de altă parte, politicienii, şi asta este impresia mea, au înţeles că fără aceste reforme nu se poate continua”, a declarat președintele, potrivit News.ro.

„Sunt plin de speranţă că vor fi îndeplinite toate aşa-numitele jaloane pentru a primi banii din PNRR. Ar fi foarte, foarte păcat să nu se realizeze, fiindcă a fost foarte complicat de negociat pentru aceşti bani, este o sumă imensă de care trebuie să beneficieze România şi românii”, a mais spus Klaus Iohannis, la finalul summitului Comunităţii Politice Europene care a avut loc joi în Republica Moldova.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri