Ionela Dobrică neagă că Valeriu Zgonea ar fi intervenit pentru ea

Data publicării:
ionela dobrica fb crop

Ionela Viorela Dobrică, cea pentru a cărei numire într-un post de subsecretar de stat ar fi intervenit fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea, spune că numirea s-a făcut legal. „A fost la propunerea PSD şi a respectat toate prevederile legale”, a declarat actuala deputată de Buzău.

ionela dobrica fb crop
Foto: Facebook

 

Am primit mai multe întrebări legate de dosarul DNA în care sunt citaţi Valeriu Zgonea şi tatăl meu, Dumitru Dobrică. Numirea mea în funcţia de subsecretar de stat a fost făcută la propunerea PSD şi a respectat toate prevederile legale. Nu cunosc nimic în legătură cu lucrurile care sunt scrise de DNA în comunicatul referitor la acest dosar. În acest moment nu am nicio calitate în dosar. Am încredere în corectitudinea justiţiei în România”, a declarat Ionela Dobrică, citată de News.ro.

Ionela Dobrică este fiica fostului consilier judeţean al CJ Buzău, Dumitru Dobrică, cel care este urmărit penal pentru cumpărare de influenţă în acelaşi dosar ca Valeriu Zgonea.

Tânăra are 27 de ani şi a fost aleasă deputat de Buzău în decembrie 2016, din partea PSD.

Conform fişei de candidat la alegerile parlamentare din 2016, Ionela Dobrică a absolvit Facultatea de Căi Ferate, Drumuri şi Poduri, la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, în 2012, iar în 2015, cursuri postuniversitare de Politică Externă şi Diplomaţie, la Institutul Diplomatic Român.

Ea a fost preşedinte al Centrulului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională în 2014-2015, perioadă în care a fost şi subsecretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

În 2010, Ionela Dobrică a fost aleasă vicepreşedinte al TSD, iar de la sfârşitul anului 2016 este preşedinte al TSD Buzău. Conform declaraţiei de avere postate pe site-ul Camerei Deputaţilor şi completată în ianuarie 2017, Ionela Dobrică are un teren intravilan în localitatea Comandău, din judeţul Covasna, cumpărat în anul 2009, şi o casă de vacanţă în acelaşi loc, de 200 de metri pătraţi, care a fost construită tot în 2009, informează News.ro. De asemenea, ea precizează că a acordat un împrumut de 63.000 de lei în nume personal organizaţiei PSD Buzău, banii reprezentând „contribuţie la campanie electorală”.

Ionela Dobrică mai declară că în anul fiscal 2016 a încasat suma de 6.228 lei, de la Ministerul Comunicaţiilor, în calitate de subsecretar de stat. Totodată, în 2016, ea a mai obţinut 4.500 de lei de la Consiliul Judeţean Alba, reprezentând cheltuieli judiciare, şi 1.500 de lei din funcţia de deputat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri