Exclusiv Irineu Darău, șocat de minciuna din politică: „Azi stai în față și ești sigur că spun adevărul, iar a doua zi fac exact opusul”

Data actualizării: Data publicării:
irineu darau 3
Irineu Darău. Inquam Photos /George Călin

Președintele USR Brașov și ministru interimar al Economei Irineu Darău a afirmat, duminică la Digi24, că cel mai mult l-a surprins, de când activează în politică, nivelul de minciună din acest domeniu. Acesta a mai spus că a întâlnit persoane care, într-o zi, par perfect credibile, iar în scurt timp susțin sau fac exact contrariul.

„Cred că minciuna. Sunt venit din privat şi am crescut într-o familie simplă, de cadre didactice, bunicul era preot, a fost deţinut politic, am crescut cu valoarea aceasta a adevărului, a spune ce gândeşti, a fi autentic, a intra în conflict dacă trebuie, tot pe bază de autenticitate. Şi am văzut persoane, mai degrabă în politică, nu mi s-a întâmplat în mediul privat şi nici în viaţa privată, cu care azi stai în faţă şi eşti sigur că spun adevărul şi seara sau a doua zi, cu aceeaşi credibilitate, spun sau fac exact opusul”, a răspuns Irineu Darău, întrebat dacă există un lucru care l-a șocat de când a intrat în politică, duminică la emisiunea „În fața ta” difuzată de Digi24.

Citește și: Irineu Darău explică de ce decontează transportul ca parlamentar, deși are pază ca ministru: „Nu folosesc SPP permanent”

Liderul USR Brașov a admis că au existat momente în care s-a întrebat dacă merită să continue în politică, tocmai din cauza acestor experiențe.

„Am avut, la modul personal, începând pur voluntar în politică, nişte situaţii în care m-am şi întrebat dacă merită să faci politică, pentru că mi-a fost foarte greu să procesez această duplicitate pe care o găseşti în politică. În timp, înveţi să operezi cu ea, dar nu o să accept niciodată minciuna”, a adăugat Darău.

Citește și: Irineu Darău a explicat care e varianta de guvern pe care nu o va vota: „Este linia mea roșie”. Ce spune despre strategia PNL-USR

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesaje speciale de Sfântul Vasile. Cele mai frumoase urări pentru cei dragi
Digi FM
Pericol ascuns în transportul public. Ce trebuie să faci după fiecare călătorie pentru a evita ploșnițele
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sorin Brotnei spune de ce s-a destrămat trupa Akcent. Totul a plecat de la bani: “El lua mai mult și voia și...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Inflația mănâncă mult din pensiile mici: 2,7 milioane de români nu-și mai pot acoperi cheltuielile de bază
Newsweek
Schimbare importantă la pensie de la 1 iulie. Cine va primi bani în plus și despre ce sume e vorba? 3 exemple
Digi FM
Mihai Bendeac, atac dur la adresa lui Gigi Becali. Ce l-a revoltat după inaugurarea bisericii din Pipera
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră a...
Digi Animal World
O pisică a urcat pe scenă în timpul finalului din „Romeo și Julieta” și a cucerit internetul: „A furat...
Film Now
Tom Cruise și Elsina Khayrova, mai tânără decât el cu 25 de ani, din nou împreună? Apariția care a stârnit...
UTV
Zendaya și Tom Holland au întors toate privirile la Madrid. Cei doi au dat startul turneului pentru...