Istoric occidental: „Guvernul României duce un război cu instituţiile statului”
Între criticile venite din partea instituţiilor europene şi reacţiile vehemente ale politicienilor de la Bucureşti, cum se vede totuşi România în Europa? Să nu uităm că suntem în anul Centenarului şi vom prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în mai puţin de şase luni. Există o atenţie sporită pentru România în această perioadă. Am vorbit cu istoricul elveţian Oliver Jens Schmitt, autorul cărţii „România în o sută de ani", despre elementele care ne definesc azi ţara în ochii străinilor.
Alexandra Albu, jurnalist Digi24: A apărut o nouă carte de-a dvs. despre România în 100 de ani. Care-i mesajul pe care încercaţi să-l transmiteţi?
Oliver Jens Schmitt: În primul rând, trebuie să spunem că ne aflăm în anul centenarului și trebuie să ne punem întrebarea ce înseamnă acest centenar. Eu, personal, am uneori impresia avem de-a face cu un eveniment gol fără cuprins în fel de formă fără fond tipic românească. Punctul de plecare este evident unirea aproape tuturor românilor într-un stat definit ca stat național unitar, dar ce s-a întâmplat după aceea, acum după 100 de ani...trebuie să facem un fel de bilanț și asta lipsește din discursul public românesc. Cel puțin câteva cauze sunt evidente dacă ne punem întrebarea care este legătura dintre stat și cetățeni, ce au oferit acest stat cetățenilor cum a tratat acest stat cetățenii ajungem rapid într-o zonă în care vom găsi multe răspunsuri dureroase.
Faza de tranziție este caracterizată de curente și de dezvoltări foarte diferite. Pe deoparte, dezvoltarea unei societății civile foarte puternice, pe de altă parte România a făcut un pas înainte și doi înapoi. În momentul de față cred că guvernul și curentele autoritare profită de slăbiciunea Uniunii Europene în general. E și o situație geostrategică care s-a schimbat foarte mult în ultimii ani. Slăbiciunea Uniunii Europene se arată și prin lipsa intervențiilor mai puternice față de ultimele dezvoltări din România. Pe nivel structural, putem observa în fel de război de uzură al Guvernului împotriva instituțiilor de stat care în ultimii ani funcționau foarte bine. Este un fenomen care nu este specific României, Un fenomen pe care îl observăm și-n Polonia și în Ungaria și în alte țări cu tendințe autoritare. Cred că este evident că o cauză foarte importantă este corupția răspândită în majoritatea clasei politice și un semn recent este o anumită poziție ambiguă a României în politica externă. România a fost implicată în structurile euroatlantice, dar semnele trimise de către Guvern în ultima vreme ne-au dat motive să ne îndoim de care va fi direcția României în politica externă dacă România se întoarce într-o fază izolaționistă între două tabere. O situație pe care o cunoaștem deja din timpurile ceaușiste. Cred că e un semn important, am fost de trei ori în România în acest an și atunci am observat o anumită oboseală a societății civile. Cred că marea manifestație din 10 august a schimbat această situație și a dat dovada capacității și potențialului de mobilizare. În ultimul rând, faptul că guvernul a recurs la violență împotriva unei manifestații pașnice arată că România a intrat deja într-o fază foarte dificilă. În comparație cu Ungaria și Polonia, astăzi putem să spunem că guvernul român este, în ceea ce privește folosirea violenței, mai radical decât guvernul de la Budapesta sau guvernul de la Varșovia.
Alexandra Albu, jurnalist Digi24: Spuneţi că din acest veac, ultimii 30 de ani au fost cei mai buni. Enumeraţi totuşi câteva dintre probleme, emigraţia în masă, continuarea reţelelor comuniste. De ce sunt aceştia cei mai buni 30 de ani?
Oliver Jens Schmitt: Sunt conștient că această observație poate părea multor români ciudată sau paradoxală sau superficială așa că voi încerca să explic puțin despre ce este vorba. Cred că, în primul rând, putem observa câteva dezvoltări care au apărut pentru prima dată în istoria României. În primul rând, dezvoltarea unei clase de mijloc care este gata să lupte pentru valori democratice și pentru valori europene. E prima dată în istoria modernă a României când sute de mii de oameni au ieșit în stradă nu pentru că au fost obligați și siliți de un regim totalitar sau autoritar care dorea să demonstreze infatuarea guvernului, ci, dimpotrivă, ca o mișcare de masă pașnică democratică. Sunt conștienți și de fragilitatea acestei societăți civile și cred că cea mai mare amenințare pentru această societate civilă este emigrarea, dorința de a găsi o viață mai bună în altă parte. În a doilea rând este integrarea României în sistemul euroatlantic. Pentru prima dată în istoria ei modernă, România are parteneri puternici și are un sistem de alianțe care nu garantează doar securitatea militară, adică NATO. România este integrată și într-un sistem politic democratic cum nu a fost niciodată nici în perioada interbelică, nici in sistemul comunist. Al treilea element foarte important este întărirea instituțiilor de stat. Putem observa în istoria României moderne un element care în continuare a influențat mentalitatea românilor și asta este lipsa de încredere în instituții. Statul a reușit cel puțin parțial să clădească un sistem funcțional mai ales în justiție. Dacă facem un bilanț al centenarului, asta este pentru mine privind statul cel mai mare succes. Al patrulea element este pentru mine diaspora românească, care pentru mulți a fost o surpriză pozitivă și anume că această emigrație care constituie o reacție la mizeria economică din România pentru care clasa politică are o responsabilitate foarte mare. Această diasporă a păstrat legături emoționale nu numai cu rudele rămase în țară, ci și cu societatea. S-a dezvoltat un simț de responsabilitate față de cei care au rămas în țară și acest sentiment este legat de-o dorință de a se angaja în țară. Acest lucru poate fi caracterizat ca o europenizare. Dacă ținem cont de aceste patru elemente putem vorbi despre cea mai bună fază ai istoriei moderne a României deși sunt conștient de toate problemele pe care le-a stârnit tranziția și de toate suferințele sociale și economice din țară.
Alexandra Albu, jurnalist Digi24: Spuneaţi despre o responsabilitate sau responsabilizare a românilor din străinătate. Cum aţi caracteriza din acest punct de vedere clasa politică din România?
Oliver Jens Schmitt: Cred că este interesant să observăm că există într-adevăr un decalaj destul de mare între majoritatea clasei politice care continuă să trăiască în structura mentală tradițională moștenită cel puțin din perioada comunistă, și cel puțin o parte importantă societății, care a devenit foarte mobilă. Desigur, o mobilitate la început impusă din cauza crizei economice. În ultimii 30 de ani a apărut și o dinamică foarte pozitivă, pentru că oamenii au părăsit țară, dar s-au păstrat legături nu doar la nivelul familiei. În ceea ce privește clasa politică și mai ales propaganda guvernului, putem vedea că folosesc discursuri și structuri vechi. Și anume un discurs izolaționist, un discurs naționalist, uneori chiar protocronist. Și faptul că Liviu Dragnea a folosit recent termenul „românism” ne arată în ce măsură gândește în structuri interbelice, pentru că protocronismul a fost un element propagandistic al extremei drepte interbelice.
Pe de altă parte, avem de-a face cu opoziție foarte slabă, împărțită în tabere diferite, și din cauza conflictelor pe nivel personal, adică lucruri pe care le-am observat deja în anii '90. Cred că există iarăși un decalaj. Și e foarte trist pentru că mulți români care au rămas în țară poate nu am înțeles în ce măsură imaginea României s-a schimbat în Europa și în lumea occidentală în ultimii ani. Pot să spun când imaginea doamnei Kovesi a înlocuit-o pe cea a lui Ceaușescu. România a câștigat o imagine foarte pozitivă ca stat cu o democrație puternică, un stat în care oamenii ies în stradă, o țară a cărei societate poate știe mai bine ce înseamnă Europa decât alte societăți din centrul continentului. E păcat că nici Guvernul, dar nici președintele nu au folosit această șansă. Pentru că doamna Kovesi a devenit imaginea pozitivă țării, în schimb nici președintele nici vreun lider al partidelor politice nu au făcut-o. Și asta-i trist pentru că România lipsește din mediul european. Avem nevoie de-o voce românească care sa explice și țărilor și societăților europene ce se întâmplă în România. Aici cred că este și deosebirea foarte mare între România și Polonia. Polonia este mult mai vizibilă la fel și Ungaria pe nivel european pentru că mulți politicieni și intelectuali sunt vizibili la acest nivel. Și este evident că Guvernul profită de acest fapt, un guvern care a păstrat până în ultimele săptămâni în profil foarte modest la nivel european. Adică nu a activat niciodată o ideologie antieuropeană cu excepția ultimelor săptămâni în care putem observa un curent pe care îl cunoaștem din perioada comunistă.
În momentul de față, totul depinde de potențialul și capacitatea societății civile de a mobiliza. Am constatat că partidele de opoziție nu sunt în stare, nu au dezvoltat capacitatea de a transmite un mesaj politic coerent și cred că și în Occident toți se concentrează asupra acestei societăți civile. Putem să sperăm că oamenii care au decis să rămână în țară vor continua să mobilizeze și să producă aceste imagini care sunt atât de importante. Să nu uităm că trăim într-o lume mediatică și această societate civilă a dezvoltat un limbaj foarte original, Un limbaj care pornește de jos și prin originalitatea imaginilor produse așa a câștigat multă simpatie. Pe de altă parte avem nevoie după părerea mea este un aspect esențial de o mobilizare și partea Uniunii Europene. Cred că manifestația din 10 august a schimbat și lucrurile în Occident. Nu am văzut niciodată în ultimii ani o atenție atât de mare acordată României în mass-media occidentală, dar și la nivel politic. Prima jumătate a anului viitor va spori această atenție.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
