Iulia Scântei (PNL): Niciunul dintre proiectele pentru Centenar nu a primit finanţare

Data publicării:
iulia scantei fb

Senatorul PNL de Iaşi Iulia Scântei membru în Comisia specială parlamentară pentru celebrarea Marii Uniri, susţine că luptele interne din PSD, dar şi schimbările repetate la nivel guvernamental, au dus la blocarea finanţărilor pentru proiectele dedicate Centenarului.

Iulia Scântei a spus vineri, într-o conferinţă de presă, că următoarea şedinţă a Comisiei speciale din Parlament pentru celebrarea Marii Uniri va avea loc la Iaşi pe 29 martie, ea criticând faptul că proiectele dedicate Centenarului nu se pot desfăşura, întrucât nu au primit finanţare, potrivit News.ro.

„Suntem în luna martie şi nu s-a întâmplat nimic până acum. Nu s-au pus în aplicare mai multe proiecte naţionale care erau programate. Luptele interne din PSD, desele schimbări de miniştri şi secretari de stat la Ministerul Culturii, ultimul schimbat fiind chiar coordonatorul Departamentului Centenar al Ministerului, au blocat orice finanţare a proiectelor importante, naţionale sau locale. Niciunul din cele 2.048 de proiecte selectate de minister nu a primit finanţarea, deşi a intrat în vigoare Legea nr.57/2018 privind aprobarea măsurilor organizatorice ale administraţiei publice centrale pentru Centenarul Marii Uniri. Nu există nicio viziune naţională guvernamentală, nu există finanţări şi proiecte concrete în derulare”, a spus Iulia Scântei.

Senatorul liberal a criticat și faptul că judeţul Iaşi a pierdut şase milioane de lei, bani alocați de Guvern anul trecut pentru desfăşurarea în municipiu a unor acţiuni dedicate Centenarului. Scântei a spus că nici în acest an conducerea Consiliului Judeţean Iaşi nu a obţinut vreo finanţare.

Senatorul PNL a propus organizarea la Iaşi a unei sesiuni solemne a Parlamentului României dedicată Centenarului şi a mai multor expoziţii.

Scântei a anunţat că oraşul Iaşi va primi oficial titlul de „Oraş Regal” din partea M.S. Margareta, Custodele Coroanei Române, în cadrul unei ceremonii ce va avea loc la Castelul Peleş în luna mai 2018.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce nu ai voie să arzi în curte, chiar dacă terenul îți aparține. Legea prevede inclusiv pedeapsa cu...
Digi FM
ANAF vinde o vilă de 315 mp cu doar 25.800 de euro, dar nimeni nu o cumpără. Detaliile importante ascunse în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ciara este însărcinată! La 40 de ani, așteaptă al cincilea copil cu Russell Wilson: „Încă o persoană pe care...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Natalie Portman a născut la 45 de ani. Cine este tatăl celui de-al treilea copil al actriței, omul alături de...
Adevarul
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Newsweek
Pensii militare: CCR a obligat Casa de Pensii să restituie unui pensionar impozitul reținut ilegal din pensie
Digi FM
Imagini dramatice. Pilotul Ollie Millroy, salvat din flăcări de un adversar, pe circuitul din China: "Sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Robert Pattinson și Suki Waterhouse, moment romantic la Veneția. S-au sărutat în aplauzele publicului după...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”