Sari la conținut
News Alert

Iulian Fota: Informările SRI erau pur și simplu neglijate. Nu-i interesa!

Serviciul Român de Informaţii a informat despre pericolul pestei porcine încă de acum doi ani. Până în august anul acesta, a transmis 132 de informări. Iulian Fota, fost consilier prezidenţial pe probleme de securitate națională, a declarat joi seară în emisiunea „Imparţial” că este o practică în administraţia locală şi centrală de a ignora aceste informări. La rândul său, deputatul USR Lucian Viziteu, membru al comisiei SRI, vorbeşte despre o combinaţie între de corupţie şi indiferenţă.

Citiţi şi: De ce îl detronează baronii pe Dragnea

„Este o practică nefericită, dar curentă în administrația noastră, și locală, și centrală, de a ignora aceste informări. De mai multe ori am constatat că informările erau pur și simplu neglijate. Nu-i interesa! Iar unii dintre miniştri, prin natura rolului lor, ei sunt niște oameni care plutesc pe acest pământ și odată ce au ajuns miniștri, pierd ideea de responsabilitate. Și cel puțin în vreo două situații, s-a lăsat cu puțin scandal din partea mea, pentru că mi s-a părut că e o formă de iresponsabilitate”, a declarat Iulian Fota, fost consilier prezidențial pe probleme de securitate națională.

„Aici e în funcție și de conjunctură politcă. Când o instituție e declarată ca adversar, ca dușman, în momentul ăla, fie e ignorată, fie nu mai e informată”, a explicat fostul consilier. „Eu am trăit la Cotroceni o perioadă, spre sfârșitul preşedinţiei, când, în ciuda faptului că preşedintele României era şeful CSAT-ului și gestionam chestiuni de securitate națională - noi, împreună cu Guvernul -, instituții guvernamentale nu ne mai informau asupra problemelor curente cu care România se confrunta. De ce? Pentru că mesajul era: ăia sunt dușmanii noștri politici, să nu vă mai prind că le dați vreo informație! Summit NATO - vorbim de chestii serioase pe care noi le-am organizat și le-am pus lucrurile cap la cap cu efort, pentru că eram incluși într-un embargo informaţional, doar pe simplul fapt că fusesem declarați adversari”, a exemplificat Iulian Fota cu evenimentul petrecut când Călin Popescu-Tăriceanu era premier.

E o manelizare a politicii interne”, consideră Iulian Fota. „Administrația noastră nu mai are practica organizării treburilor publice, inclusiv prin stabilirea de priorități. E multă dezordine”, atrage el atenția.

- Cine sunt cei care primesc ac informări de la SRI? a fost întrebat Iulian Fota.
- Beneficiarii legali. Au fost premierul, miniștrii, șeful ANSVSA. Nu știu dacă a fost un comunicat sau jurnaliștii au rostogolit informațiile astea, pentru că inclusiv autorități locale au fost informate, a spus el.

La rândul său, Lucian Viziteu, membru în comisia de control SRI, spune că  Serviciul Român de Informaţii a informat despre pesta porcină atât cât era de competență lor. Dar ce e impotant să se înțeleagă e de ce există țări din Europa care au pesta porcină din 2014. În toate aceste zone, cred că doar în Italia au fost puțin mai multe focare, într-un an-doi au au dispărut toate, niciodată nu a crescut numărul. Numai la noi a fost creştere explozivă din 2016 până în 2018 de număr de focare. Și asta arată faptul că de fapt, în România erau toate condițiile pentru a se răspândi astfel de virusuri biologice. Aici e un mix de corupție și indiferență”, a atras atenția Lucian Viziteu.

Etichete: Iulian Fota , pestă porcină , informari SRI , lucian viziteu

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale