Jigniri fără precedent ale lui Dragnea la adresa unor jurnaliști

Data actualizării: Data publicării:
liviu dragnea

Liviu Dragnea i-a jignit pe jurnaliștii care au scris că, dacă rezultatul referendumului ar fi fost un succes, liderul PSD și-ar fi anunțat la scurt timp candidatura la alegerile prezidențiale din 2019. Întrebat de jurnaliști dacă intenționa să facă acest lucru, așa cum a scris presa, liderul PSD i-a numit „tâmpiți” pe cei care au făcut aceste dezvăluiri. Dialogul dintre Liviu Dragnea și reporteri poate fi văzut în clipul de mai jos, începând cu minutul 6:45. 

Citește și: Dragnea ar dori eliminarea pragului la referendum. Prima reacție a liderului PSD după eșecul de duminică

Reporter: Au apărut informații potrivit cărora, dacă referendumul trecea de pragul minim de 30%, erați dispus să vă anunțați candidatura la alegerile prezidențiale din 2019.

Liviu Dragnea: Unde au apărut informațiile astea? Și motivate sau argumentate cum?

Reporter: Prin faptul că ar fi fost un câștig al PSD. Vă întreb dacă au existat astfel de discuții.

Liviu Dragnea: Deci dacă și...Nu au existat astfel de discuții și v-am rugat demult, dar se pare că vă rog degeaba. Vine un tâmpit sau niște tâmpiți vin cu niște informații false și apoi discutăm dacă ar fi putut fi adevărat. Sincer, acum.

Întrebat când ar trebui ca PSD să își anunțe candidatul la alegerile prezidențiale, Liviu Dragnea a răspuns că „la un moment dat”. 

Citește și: Răspunsul lui Liviu Dragnea, după purtătorul de cuvânt al BOR l-a învinuit pentru eșecul referendumului

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri