Kelemen Hunor: Nu vom vota împotriva moţiunii de cenzură

Data publicării:
Victor Ponta Kelemen Hunor Mediafax Foto-Laszlo Mihaly

 

 Foto: Mediafax

Kelemen Hunor se arată sceptic faţă de şansele moţiunii de cenzură, care va fi dezbătută vineri în Parlament: „Noi din Opoziţie mâine la moţiunea de cenzură nu vom avea suficiente voturi şi asta deja ştim, cunoaştem, e vorba de matematică, nu avem suficiente voturi pentru a dărâma Guvernul”.

Liderul UDMR spune că „sancţionarea Guvernului şi critica Guvernului trebuie făcută şi poate fi făcută, dar nu pe acel subiect central din moţiunea de cenzură, votul prin corespondenţă, pentru că aici Parlamentul trebuia să facă legea, nu Guvernul”.

Kelemen Hunor precizează că parlamentarii UDMR nu vor vota împotriva moţiunii: „Nu vom vota împotriva moţiunii de cenzură, ăsta este lucrul cel mai important. Probabil că unii vor vota moţiunea, alţii se vor abţine, aici rămâne la latitudinea fiecărui membru din grupurile noastre. Dacă am fi avut împreună cu PNL-ul acele voturi prin care se poate schimba Guvernul, atunci nu am fi ezitat nici un moment să mergem şi în situaţia în care nu suntem de acord cu anumite subiecte din moţiunea de cenzură, spre un vot negativ şi spre o altă majoritate. Dar din păcate, lipsesc peste 58 de voturi pentru a schimba în acest moment Executivul”.

Întrebat dacă voturile lipsă ar putea veni de la unii parlamentari ai Puterii, liderul Uniunii a declarat: „Exclus! Eu îi cunosc pe colegii mei, ei vor gestiona această situaţie aşa cum am gestionat şi noi când eram la guvernare, noi am inventat o modalitate de a gestiona astfel de situaţii, ei au preluat. Care era modalitatea: nu participam la vot. Asta era în perioada Guvernului Boc. Asiguram cvorumul şi nu participam la vot. Asta a fost invenţia coaliţiei de atunci”.

Liderul UDMR a vorbit și despre scandalul declanșat de începerea urmăririi penale în cazul lui Victor Ponta.

„Dincolo de prezumţia de nevinovăţie, care trebuie să funcţioneze şi în cazul premierului, şi în cazul unui simplu cetăţean, totuşi aici există o responsabilitate în plus, pentru că atât premierul, cât şi Executivul vor intra într-o situaţie imposibilă din punct de vedere politic, din punct de vedere al relaţiilor politice internaţionale şi în relaţiile cu finanţatorii externi. Eu cred că cea mai mare problemă din acest punct de vedere care se conturează pentru România este o izolare treptată, o izolare extrem de diplomatică (...). De aceea spuneam eu că o soluţie ar fi fost renunţarea la funcţia de premier şi, bineînţeles, dacă există o majoritate, majoritatea există, atunci coaliţia putea să meargă mai departe”, a declarat liderul UDMR.

El mai spune că „nu este o situaţie fericită şi, dincolo de toate acuzaţiile, această situaţie trebuie rezolvată, la un moment dat, într-un fel sau altul”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Monica Tatoiu, dezvăluiri despre motivul pentru care singurul ei fiu nu-i mai vorbește: „A zis că am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Film Now
Christina Applegate, diagnosticată cu scleroză multiplă, ar fi fost internată în spital. Ce se știe despre...
Adevarul
Scenă neverosimilă la Survivor! În stare de ebrietate, Gabi Tamaș a făcut prăpăd cu toporul, pe platourile de...
Newsweek
În ce județe pensiile nu se pot plăti? Cifrele arată că sistemul de pensii e în colaps în umătate din România
Digi FM
Ai datorii la stat? Obligaţiile fiscale restante de cel puţin 1.200 de lei te pot trimite pe „lista rușinii”...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Cum arată Gabriela Spanic în 2026, la 52 de ani. Actrița, despre cel mai greu moment: „Au încercat să mă...
UTV
Fiica lui Florin Dumitrescu, Mia, a împlinit 11 ani. „Cu ea am învățat din nou să văd partea frumoasă din...