Klaus Iohannis cere Parlamentului să ia act de demisia lui George Maior de la şefia SRI

Data publicării:
Klaus Iohannis primele declaratii de la Cotroceni 12 ianuarie 2015 - presidency 3 -5

În scrisoare, preşedintele Klaus Iohannis propune preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu-Ştefan Zgonea, în temeiul prevederilor Art. 65 alin. (2) lit. h) din Constituţia României, republicată, şi ale Art. 23 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, cu modificările şi completările ulterioare, ”să ia act de demisia din funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii a lui George Cristian Maior şi să declare vacantă această funcţie, urmând ca Parlamentul să adopte, în acest sens, o hotărâre în conformitate cu dispoziţiile Art. 76 alin. (2) din Constituţie”.

Directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, şi-a înaintat, marţi, demisia de la conducerea SRI preşedintelui României, iar Klaus Iohannis a acceptat-o, anunţul fiind făcut de Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele comisiei de control a SRI, Georgian Pop, a anunţat, joi, că în perioada imediat următoare comisia va audia conducerea interimară a Serviciului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri