Klaus Iohannis, despre părinții săi: „Sunt chiriaşi la mansardă! Ponta să-i lase în pace”

Data publicării:
klaus iohannis -Mediafax Foto-Ovidiu Dumitru Matiu 1-1

Prezidenţiabilul ACL a făcut aceste declaraţii după ce în presă au apărut imagini în care apare casa în care locuiesc părinţii săi, în Germania, scrie Mediafax.

Nu pot să nu observ cum continuă campania mizerabilă a PSD-ului, prin amabilitatea unei televiziuni de casă a candidatului Ponta am putut să văd la televizor casa în care stau părinţii mei (în Germania, n.r.).

Nu sunt proprietari, sunt chiriaşi la mansardă, sunt doi oameni bătrâni. În acest fel, domnule Ponta, nu se face campanie electorală. Nu băgaţi familia mea, nu băgaţi părinţii mei în această mizerie de campanie pe care o faceţi! Şi, domnule Ponta, dacă nu v-a spus nimeni până acuma, vă spun eu: hărţuirea unui oponent politic a fost o metodă a securităţii şi este o metodă a poliţiilor politice private. Lăsaţi mâinile de pe ele”, a declarat Iohannis.

La întrebarea unui jurnalist, el a precizat că în aceeaşi casă locuiesc şi proprietarii locuinţei, cu care nu există ”niciun fel de relaţie de rubedenie”. De asemenea, prezidenţiabilul ACL a susţinut că ”a fost o mizerie” campania PSD pentru primul tur de scrutin. „În ansamblu nu este şi nu a fost o campanie cum ne-am fi aşteptat să se poarte în România secolului 21. Este o campanie care ţine de România lucrului prost făcut, de aceea am propus eu România lucrului bine făcut”, a mai declarat Iohannis.

Preşedintele PNL a îndemnat alegătorii participe la primul tur de scrutin al prezidenţialelor şi să ”facă uz de dreptul lor de vot”.





Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri